Măsuțe de cafea

Ești pe ultima sută de metri cu amenajarea locuinței și te învârți printre sute de măsuțe de cafea în speranța că o vei găsi pe cea mai potrivită. Ai crede că pe măsură ce te apropii de sfârșitul proiectului tău personal de amenajare deciziile vor fi din ce în ce mai ușor de luat. Poate că da, poate că nu. Cert este că alegerea nu va fi ușoară în cazul acestor măsuțe de cafea.

masute de cafea (1)

Picture 1 of 13


În cele ce urmează vom vorbi un pic despre importanța măsuței de cafea și la ce anume trebuie să fii atent atunci când vrei să adaugi ultima piesă în puzzle-ul tău numit living.

Aparent doar un obiect decorativ menit să pună în evidența superba te cameră de zi, măsuța de cafea joacă un rol mult mai important, pe care-l vom defini imediat.

Măsuțele de cafea sunt practice din atâtea puncte de vedere, ele pot deveni un spațiu de depozitare în plus pentru reviste, cărți, pliante sau alte documente de care ai putea avea nevoie și le-ai vrea în apropiere. Măsuțele de cafea sunt ideale atunci când vrei să-ți servești musafirii cu ceva dulce, un pahar de vin sau de ce nu, o cafea. Dacă ai o viață socială activă și-ți place să-ți inviți prietenii la o partidă de Remi, Rentz sau Monopoly, atunci clar trebuie să fii cu băgare de seamă la ce vei alege din mulțime de măsuțe de cafea, mai exact la dimensiunea acesteia.

Totodată, dacă ești părinte, trebuie să mai ții cont și de faptul că această piesă de mobilier va putea la fel de bine să devină locul preferat al celui mic atunci când va dori să-și manifeste talentul artistic. Mai mult, din aceeași perspectivă, a părintelui, măsuța de cafea trebuie să nu prezinte un pericol, motiv pentru care poate ar trebui să reduci numărul căutărilor prin eliminarea acelor măsuțe de cafea cu colțuri mult prea dure. Poate o măsuță de cafea rotundă va fi mult mai potrivită sau poate mai degrabă ar trebui să te gândești la una multifuncțional, un pouf capitonat, folosit la nevoie și pe post de măsuță de cafea. În această situație, va trebuie să iei în considerare și riscul de a-ți păta covorul cu regularitate, dacă măsuța de cafea nu are un blat stabil, fix.

Deja apar mai multe semne de întrebare și din păcate ele nu se opresc aici. Pentru că mai înainte de toate trebuie să-ți privești camera unde vrei să inserezi viitoarea măsuță de cafea. În funcție de dimensiunea acesteia, precum și de celelalte volume care compun livingul, trebuie să alegi și măsuța de cafea. Astfel, dacă ai un spațiu amplu, care-ți permite să te joci cu piesele de mobilier, fără îndoială o măsuță de cafea mare, poate chiar o măsuță de cafea din lemn masiv ar putea fi răspunsul. La fel de bine te-ai putea orienta către două măsuțe de cafea de același fel, mai ales dacă în spațiul tău sunt deja două canapele. Vei realiza în felul acesta o simetrie, un joc vizual de impact.

Un alt aspect care face trimitere tot la dimensiune este înălțimea măsuței de cafea. Aceasta nu trebuie să fie nici prea înaltă, dar nici prea joasă, trebuie să respecte proporțiile, înălțimea canapelei sau taburetului ori scaunului ce se află în preajmă.

În privința materialelor și aici există o paletă foarte vastă poți alege între lemn, sticlă, metal, plastic, osb, mdf etc. Opțiunile sunt cu nemiluita, însă tot la interiorul tău trebuie să privești, înainte de a face alegerea finală.

În plus, dacă măsuța de cafea va da naștere unei zone de interes, ea va fi vedeta livingului atunci optează pentru o piesă inedită, masivă sau minimalistă, dar cu personalitate. În caz contrar, o măsuță din sticlă, care să se piardă în decor, ar putea fi mult mai potrivită.

Acum că ai aflat cât de importante sunt măsuțele de cafea, crezi că-ți va fi mai ușor să o alegi pe cea potrivită? Care sunt criteriile după care tu ai alege măsuțele de cafea?


One Response to “Măsuțe de cafea”

Read below or add a comment...

  1. urlea says:

    Buna ziua as dori sa vad pretul si masurile acestor mese de cafea in principal cea capitonata
    multumesc

Lasă un Comentariu...

*