După o zi obositoare la serviciu, tot ce ne dorim este să ne relaxăm și să ne petrecem timp cu familia în spațiul nostru intim și confortabil. Și fiindcă ne dorim să ne amenajăm locuința într-un mod original și unic care să nu se demodeze niciodată, alegerea stilului și, implicit, al pieselor de mobilier, devine o decizie foarte greu de luat. Frumusețea mobilei trebuie să fie într-un echilibru perfect cu funcționalitatea ei, dar trebuie să se integreze și în spațiul destinat. De aceea, specialiștii au venit cu o variantă foarte bună: mobila la comandă.
Cei care se decid să își amenajeze locuința, decid că mobila la comandă este una dintre cele mai bune opțiuni. Acest tip de mobilier este soluția ideală pentru a folosi eficient spațiul unei locuințe. De cele mai multe ori, o persoană care dorește să își schimbe mobila, caută o firmă care produce acest tip de piese. După un reasearch amănunțit al ofertelor din domeniul de mobilă la comandă, care are în vedere calitatea materialelor, designul și prețul final, alegem acea firmă care este pe gustul nostru sau se încadrează în limitele bugetului.
Ce e, de fapt, mobila executată la comandă?
În primul rând, mobila la comandă este alternativa mobilei de serie care se execută la dimensiuni și culori standard, acea mobilă pe care o întâlnești în showroom-urile de specialitate. Mobila la comandă îți oferă posibilitatea de a-ți personaliza în totalitate fiecare proiect, indiferent dacă este vorba de bucătărie, mobilă de living, de dormitor sau chiar dulapurile pentru haine. Se poate încadra perfect în spațiul disponibil, existând astfel posibilitatea creării designului și structurii în funcție de spațiul destinat. Cu alte cuvinte, mobila făcută la comandă se desfășoară ținând cont de dorințele și necesitățile clientului, existând o flexibitate din tpate punctele de vedere: design, culori, accesorizare etc.
Mobilierul făcut la comandă este tot mai des căutat pentru designul caselor noastre. Acest lucru se datorează costurilor mai mici, dar și pentru că unii dintre noi ne dorim piese de mobilier originale, care nu se mai regăsesc în alte locuințe. Dar, dincolo de aceste aspecte, mobilierul făcut la comandă poate prezenta și dezavantaje.
Avantaje și dezavantaje
Un alt avantaj al mobilierului la comandă este gama largă de produse din care putem alege, existând chiar posibilitatea de personalizare a produsului final. Mobila la comandă necesită și mai mult timp față de mobilierul cumpărat din showroom-uri, deoarece după ce se încep măsurătorile necesare și elaborarea proiectului, pot trece câteva luni până la definitivarea comenzii. Dar, atunci când optezi pentru un serviviu de mobila la comandă, ai garanția că firma aleasă îți va pune la dispoziție o serie de materiale și culori care se potrivesc locuinței tale. Poți chiar să vii cu poze cu modelul pe care îl dorești în locuința ta. De asemenea, nu uita să îți pui amprenta pe detalii (mânere, sertare interioare, cutii de depozitare etc.).
Pe lângă faptul că cu acest tip de serviciu îți poți decora casa exact așa cum ai bisat, cu mobilierul idel, exact așa cum ți-l imaginezi, mobila la comandă este mai ieftină comparativ cu cea pe care o comanzi gata făcută. De asemenea, în cazul mobilierului făcut la comandă, ai șansa să negociezi și să rămâi cu o suma importantă de bani în buzunar. Pe lângă asta, majoritatea firmelor sunt de acord să primească plata în rate, așa că nu trebuie să îți faci griji dacă bugetul tău nu este, în acest moment, atât de consistent.
Preciza este un alt avantaj al mobilierului la comandă. Fiindcă mobila din comerț are măsuri standard, există posibilitatea ca o anumită piesă de mobilier să nu se încadreze în spațiul destinat. În momentul în care te hotărăști să comanzi mobilă, tâmplarul va veni la tine acasă pentru a face măsurătorile aferente.
Însă, cum spuneam, există și dezavantaje atunci când alegem optiunea de mobilă la comandă. Unul dintre aceste dezavantaje are fi că riști să nu primești ceea ce îți dorești/imaginezi. Spre deosebire de produsul finit pe care îl poți vedea în showroom-urile de mobilă, în cazul celei realizate la comandă nu poți avea siguranța că va ieși exact așa cum visai. În această situație nu poți face nimic pentru a te asigura că produsul va fi pe placul tău.
Un alt dezavantaj ar fi că operațiunea „mobilă la comandă” poate dura mai mult decât anticipai. În cazul în care te grăbești și ai anunțat firma care se ocupă de mobila ta că ai nevoie să fie gata la o anumită dată, este foarte posibil să intervină anumite lucruri care pot amâna această dată, fără voința producătorului. Da, ai semnat un contract, dar nu există o garanție că piesele de mobilier vor fi livrate în acea zi. Este recomandat să nu te bazezi prea mult pe acest deadline de livrare.
În momentul în care cumperi mobilier de la o firmă specializată, mare atenție la garanție! O parte dintre acestea îți vor oferi garanție pentru piesele achiziționate, pe când, dacă lucrezi cu un tâmplar liber profesionist, șansele să primești garație sunt minime.
Ce e drept, mobila la comanda nu este mai ieftina, insa e mai rezistenta si de cele mai multe ori mai frumoasa 🙂