Nu poți vorbi despre un cămin adevărat atâta timp cât acesta este nemobilat. Ori, piesele de mobilier, cu toate că pot reprezenta partea cea mai costisitoare atunci când amenajezi o locuință, sunt de departe și cele care în final dau viață spațiului, oferindu-i personalitate și stil.
Astfel, alegerea mobilei pentru acasă este o etapă foarte importantă și necesită mai mult decât te-ai aștepta. Nu este suficient să-ți placă o piesă foarte mult, să te îndrăgostești de ea. Stilul și mai exact calitatea pieselor de mobilier trebuie să primeze în alegerile făcute, asta dacă nu vrei ca peste un an sau doi să le înlocuiești.
Cu aceste argumente în minte, îți sugerăm 5 idei de care să ții cont atunci când trebuie să iei o decizie cu privire la alegerea unui colțar precum cele de aici sau a dressingului, ori mobilei de bucătărie.
1. Materialul și constituția piesei de mobilier
Fie că vrei un pat pentru dormitor, un dulap încăpător de haine, o comodă sau o noptieră, toate trebuie să fie realizate din materiale de calitate. În plus, asemenea celor de aici, ele nu trebuie numai să pară solide, ci chiar să fie, să nu se destrame la o prima mutare.
Așadar, optează pentru cadre rezistente astfel încât piesele de mobilier să se bucure de o viață cât mai lungă.
Totodată, chiar dacă din punct de vedere al designului a fost dragoste la prima vedere, nu ezita să testezi produsul, mai ales dacă vorbim de un pat, canapea sau scaun pentru masa de dining. Este mult mai important să te simți confortabil atunci când stai pe un astfel de obiect, decât să arate bine.
2. Forma pieselor de mobilier
Așa cum am spus, confortul primează, însă sunt numeroase piese de mobilier care îmbină cu succes utilul cu plăcutul. Și pentru că o piesă de mobilier nu înseamnă numai o investiție financiară, ci și o modalitate prin care să-ți pui în valoare personalitatea, asigură-te că ceea ce alegi acum o să-ți placă și peste câțiva ani. Este ușor să te lași pradă noilor trenduri, însă este foarte posibil ca în viitor să regreți alegerea făcută, dat fiind că acel obiect nu va mai fi la modă.
Asta nu înseamnă totuși că trebuie să optezi pentru piese de mobilier banale, lipsite de atractivitate, doar ca să faci o alegere sigură.
3. Finisajele pieselor de mobilier
În cazul în care piesele de mobilier au părți expuse realizate din lemn, de exemplu, acordă atenția cuvenită culorilor acestor zone, pentru că este un detaliu care poate influența aspectul general al piesei de mobilier. O simplă culoare poate schimba stilul unui scaun, de pildă, doar înlocuind nuanța de mahon cu un alb și vei transforma orice piesă într-una mult mai feminină.
4. Tapițeriile
La fel de importante sunt și materialele utilizate pentru personalizarea pieselor de mobilier. Din acest motiv, un lucru pe care ar trebui să-l știi este că nuanțele deschise se pretează livingurilor, dormitoarelor și holurilor. Cu toate acestea, dacă vorbim despre piese care vor fi intens utilizate nu ar fi rău să te orientezi către culori un pic mai închise.
5. Caută particularitatea
Dacă îți dorești o piesă de mobilier unică cel mai simplu ar fi să recurgi la mobilierul realizat pe comandă. În felul acesta cu siguranță locuința ta va reflecta complet personalitatea ta.
Sursa foto: mykukun.com