Avantajele lifturilor auto: de ce ar trebui inclus acest sistem în orice clădire?

Găsirea unui loc de parcare poate fi o aventură în orice moment al zilei. Cele mai mari aglomerări urbane din Europa și din lume încearcă să prevină acest neajuns prin amenajarea de parcări auto în interiorul clădirilor. Întrucât terenurile disponibile sunt din ce în ce mai mici și mai rare, investitorii încearcă să le valorifice la maximum, folosind în acest sens tehnologia lifturilor auto. Și în țara noastră încep să apară tot mai mulți dezvoltatori care decid să instaleze sisteme de lift auto pentru clădiri rezidențiale, comerciale sau de birouri. Lipsa grijii pentru locul de parcare înseamnă relaxare pentru rezidenți, clienți sau parteneri de afaceri, care nu mai trebuie să includă în program timpul pierdut în căutarea unui spațiu în care să lase mașina în siguranță.

Lipsa grijilor pentru rezidenți

Locul de parcare (cel puțin unul!) se numără între primele griji pe care le manifestă majoritatea cumpărătorilor de locuințe. Fiecare proprietar își dorește ca, odată ajuns acasă, să știe că mașina lui este parcată legal și se afla în siguranță peste noapte. Dezvoltatorii imobiliari au început să anticipeze această solicitare din partea clienților și amenajează parcări în care sunt instalate lifturi auto.

Mpfima.ro recomandă instalarea ascensoarelor pentru vehicule, cu ajutorul cărora este valorificată întreaga suprafață disponibilă, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Dacă parcarea se desfășoară de-a lungul mai multor niveluri și accesul între acestea se face cu ajutorul unei rampe, întreaga suprafață aferentă rampei este inutilă pentru parcarea propriu-zisă a mașinilor, servind exclusiv tranzitului. Cu ajutorul unor ascensoare, nu mai ai nevoie de rampe între niveluri, deoarece mașinile pot fi aranjate pe două, trei sau patru rânduri, de la un capăt la celălalt al etajului. În funcție de specificul ansamblului rezidențial, pot exista lifturi economice, disponibile pentru cât mai mulți beneficiari, sau sisteme exclusiviste, care ajung chiar să parcheze mașina proprietarului la nivelul locuinței personale. Lifturile auto nu sunt gândite exclusiv pentru blocurile cu multe apartamente. Poți instala un astfel de sistem și la demisolul casei, pentru a te bucura de beneficiile unei parcări de interior și ale unei curți fără mașini. Într-un garaj interior poți instala un sistem de elevatoare auto cu numărul de locuri de parcare necesare tuturor locuitorilor.

Atragerea clienților în spații comerciale

Foarte mulți cumpărători își aleg magazinele exclusiv în funcție de locurile de parcare disponibile. Dacă hypermarketurile își permit amenajarea unor parcări generoase, desfășurate pe mai multe niveluri, nu același lucru se poate spune despre afacerile mai mici. Pentru a putea concura cu acești giganți, trebuie să te orientezi și să oferi condiții apropiate. În condițiile în care nu dispui de câteva hectare în orașul în care îți desfășori activitatea, o soluție ar putea fi instalarea de elevatoare auto la demisolul sau parterul clădirii afacerii tale. În funcție de numărul de clienți pe care îl ai constant, poți opta pentru ascensoare de parcare cu 2, 3 sau 4 locuri supraetajate, desfășurate pe verticală.

Condiții decente pentru angajați și partenerii de afaceri

Clădirile administrative sau de birouri ar trebui să fie între primele care oferă condiţii decente de parcare oaspeţilor şi rezidenţilor. O astfel de investiţie poate fi strategie de marketing pentru actualii şi potenţialii parteneri de afaceri, dar şi o strategie de HR pentru fidelizarea angajaţilor. În special dacă firma pe care o conduci dispune de o flotă de autoturisme, adăpostirea acestora într-un garaj supraetajat înseamnă prelungirea duratei de viaţă şi menţinerea valorii de piaţă a maşinilor.

Construcţiile rezidenţiale, spaţiile comerciale şi clădirile de birouri sunt mult mai primitoare atunci când oferă locuri de parcare bine organizate. Pentru oraşele aglomerate, cea mai bună soluţie de valorificare a spaţiilor destinate automobilelor este instalarea unor sisteme de lifturi de parcare.

Sursa foto: unsplash.com

 

 

 

Lasă un Comentariu...

*