Cum integrezi Rose Quartz și Serenity (culorile anului 2016) în căminul tău?

Ca în niciun alt an, 2016 poate fi considerat un an norocos prin prisma celor două culori ce i-au fost desemnate. Rozul blând (Rose Quartz) și albastrul deschis (Serenity) vor da naștere unor interioare gingașe, atât împreună, cât și separat.

Cum integrezi Rose Quartz si Serenity in caminul tau 01

Picture 1 of 14

Rose Quartz și Serenity, culorile anului 2016, sunt suficient de atrăgătoare, îndrăznețe pentru a face din spațiul interior un decor cu personalitate, cu atât mai mult cu cât, cu puțină ingeniozitate, pot fi asociate și vedetei din 2015, Marsala.

Și pentru că în dulapul nostru pare să ne fie mai ușor să vedem aceste două culori, ne-am gândit că puțină inspirație, în ceea ce privește amenajarea căminul cu aceste două culori Rose Quartz și Serenity, nu ar strica deloc.

1. Pereții

Cum integrezi Rose Quartz si Serenity in caminul tauPentru că de cele mai multe ori cea mai simplă și ieftină modalitate de transformare a căminului are în vedere colorarea pereților (o simplă găleată de vopsea cu un volum de15 L costă aproximativ 50 lei), de ce nu am începe cu aceștia?

Nici că putea fi o culoare mai potrivită decât Serenity. Tonurile de albastru în general sunt recomandate pentru starea de bine pe care o degajă în interiorul camerei unde au fost utilizate. Așadar, cu cerul de vară în minte, putem aplica culoarea Serenity pe pereții din living, dining, dormitor sau de ce nu chiar și în spațiul destinat lucrului de acasă. Pentru că totuși albastrul face parte din familia de culori reci, este de preferat să se utilizeze cu măsură. Iar dacă intenționăm să îmbrăcăm cei patru pereți ai camerei în Serenity atunci textilele pufoase și piesele de mobilier cu tapițerie din pluș ar fi ideale pentru a încălzi vizual decorul.
Chiar și Rose Quartz poate fi utilizat ca finisaj al pereților, însă nu pe toată suprafața acestora. Atunci când se dorește ca un singur perete să devină vedeta interiorului, când se creează un centru de interes , Rose Quartz devine cea mai potrivită alegere. Pentru că acesta ar putea fi asociat cu succes cu argintiul sau griul, Rose Quartz ar putea fi aplicat chiar și în bucătărie pentru a deschide anumite zone și a pune în evidență anumite finisaje, precum electrocasnicele.

CUM MAI POȚI INTEGRA CULORILE VEDETE ÎN CĂMINUL TĂU?

Pages: 1 2 3 4

Lasă un Comentariu...

*