Știai că Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe de la nivelul Uniunii Europene? Gândește-te că în această atmosferă încărcată trebuie să crească și să se dezvolte armonios copilul tău. Nu și dacă optezi pentru o grădiniță aflată în mijlocul pădurii, departe de aerul poluat al Bucureștiului, o grădiniță care îi oferă copilului tău aer curat atât la interior, în sălile de clasă, cât și în exterior, în zonele de joacă și socializare. Această grădiniță poartă numele de Karin’s Kids Academy și poate fi numită cu foarte mare ușurință cea mai modernă grădiniță din România. Copilul tău are ocazia de a învăța într-o grădiniță unică în Europa, cu o curte ce se întinde pe aproximativ 10.000 de metri pătrați, amenajată pe diverse zone de activitate și socializare. Curtea poate fi privită ca o extensie a spațiului interior, unde copiii ajung să descopere și să exploreze detalii ale naturii care până acum le-au văzut doar în cărțile de povești sau la desenele animate.
Din postura de părinte de preșcolar pot spune că am fost fermecată în mod special de curtea grădiniței, de pădurea răcoroasă și fructele de pădure ce se ascund prin tufișuri, de livada de pomi fructiferi care mi-a adus aminte de vacanțele de vară petrecute la țară, de florile de câmp cu un miros îmbietor, dar și de grădina cu legume coapte și cât mai colorate. În plus, copiii se vor bucura de mini ferma de animale, de tot feluri de tuneluri, peșteri, căsuțe în copaci sau chiar căsuță tip hobit.
Nici spațiul indoor nu este de neglijat. Grădinița este amenajată într-un fost conac, modernizat și adaptat pentru nevoile copiilor, în funcție de vârsta lor. Pentru a se asigura aceeași calitate superioară a aerului respirat, grădinița a implementat un sistem de aspirație centrală (care împiedică formarea prafului și dezvoltarea alergiilor) și unul de aer proaspăt care permite oxigenarea optimă a sălilor de clasă. Karin’s Kids Academy este singura grădiniță din România care a investit în acest sistem de aer proaspăt care asigură un mediu optim pentru dezvoltarea celor mici.
Grădinița Karin’s Kids Academy se preocupă de dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a celor mici. Prin urmare, pe lângă spațiul exterior amenajat conform nevoilor copiilor și spațiul modern interior, copiii vor avea parte și de mese sănătoase, pregătite cu alimente sănătoase din propria grădină de legume. Meniul este stabilit de un nutriționist care cunoaște cel mai bine nevoile unui copil din punct de vedere al alimentației. Mai mult decât atât, copiii vor avea între mese gustări sănătoase, care constă în fructe culese chiar de ei din livadă, pe care le pot mânca în căsuțele din copaci sau pe iarba verde. Dimineața, copiii vor avea ocazia să ia micul dejun în curte, pe pătură, alături de părinți.
În concluzie, Karin’s Kids Academy este în momentul de față cea mai modernă grădiniță din România, o grădiniță care pune accent pe educația personalizată a copiilor și pe dezvoltarea lor într-un mediu natural, cu aer curat. În plus, copiii vor avea ocazia să își descopere talentele ascunse și să urmeze diferite cursuri de dans, muzică, teatru sau chiar dicție, în funcție de preferințe, în acest sens, copiii având ocazia de a fi liberi și de a lua propriile decizii.