Office design – Imagine PR

Dacă acasă îți place să ai un spațiu curat și îngrijit, personalizat în așa fel încât să-ți redea personalitatea, de ce ar fi altfel la birou? Este adevărat, nu toți avem posibilitatea să lucrăm într-un spațiu frumos, aerisit, cald și creativ, care să ne satisfacă vizual, dar care să îndeplinească și partea funcțională, însă sunt și excepții de la regulă. Dar când vine vorba despre office design, cât de mult contează spațiul, decorul atunci când jobul tău îți solicită creativitate?

Ne spun cei de la Image PR.

Office design (10).jpg

Picture 2 of 16

Căminul lor creativ este proaspăt, dacă putem spune așa, s-au stabilit aici din 2013. Limitarea spațiului vechi i-a determinat să-și caute un alt cuib unde să gândească, să conceapă proiecte minunate pentru clienții lor.

Astfel, în momentul în care au luat hotărârea că trebuie să se mute, au plecat în căutarea unei case, a unui spațiu care să-i reprezinte pe fiecare membru în parte. Acesta a fost cel mai potrivit, încăperile ample, generoase, ferestrele panoramice care permit luminii să invadeze fiecare colțișor din interior, terasa, precum și arhitectura spectaculoasă a clădirii i-au cucerit din primul moment.

Clădirea, până în momentul în care a devenit spațiul de lucru al celor de la IMAGE, a fost căminul unei familii, timp de 10 ani.

Astăzi, amprenta lăsată de echipa de specialiști în office design lasă impresia că vorbim de un alt spațiu.

Casa are o arhitectură deosebită și acest lucru se observa încă de la intrare, când pășești într-una dintre cele mai impozante săli, respectiv livingul. Acesta are ferestre înalte, panoramice, cu vedere asupra terasei și un tavan înalt, modern, care face legătura cu primul etaj. Toate acestea facilitează socializarea între membrii echipei și reflectă modul transparent în care ei își desfășoară activitatea. Acest ambient plăcut, organizat și atractiv îi inspiră, îi ajută să transforme fiecare zi într-una productivă și totodată relaxantă, iar acest lucru nu este apreciat numai de echipa de la Image Pare, ci și de clienții și partenerii lor. Prin prisma acestui fapt și aceștia, la rândul lor, își stabilesc întâlnirile în acest cadru sau organizează trainingurile deoarece este o alternativă foarte bună la spațiul relativ închis în care majoritatea dintre își desfășoară activitatea.

Un alt exemplu reprezentativ în amenajarea de office design îl constituie sălile de întâlniri, care are au un design deosebit: pereții sunt îmbrăci într-un tapet special, printat cu un vizual creat special pentru pentru noi de către Matei Apostolescu, un artist digital apreciat. De fapt, imaginea ce personalizează tapetul, ce-i oferă individualitate a fost conceput de noi în colaborare cu cu Matei și ilustrează un interior al unei case generoase, un interior cald, primitor și include la nivel grafic elemente care se regăsesc și în realitate în sală: rame pentru diplomele primite în urma participărilor la competiții de comunicare, uși și altele. Nu au ales o imagine colorata, pentru că ar fi încărcat foarte mult spațiul, combinația de alb-negru li s-a părut mult mai originală, au fost inserate totuși câteva accente de roșu. De altfel, multe dintre tablourile și elemente personalizate din sediu au fost asigurate de cei de la Beaucoupzero: Matei Apostolescu – ilustrator și artist vizual și Silvana Bratu – costume designer, fotograf și curator, prietenii noștri dragi, gata oricând să vină în ajutor cu niște idei trăsnite, dar de impact, memorabile.

Sediul unde echipa Image PR își desfășoară activitatea reprezintă practic un al doilea cămin, mai ales dacă ținem cont de orele petrecute aici, poate chiar mai mult decât în propriile locuințe. Tocmai de aceea, secretul office design este acela de a crea un loc apropiat de sufletul nostru, un loc unde să ne simțim bine, relaxați și motivați.

Poate părea greu de crezut, și poate că este adevărat omul sfințește locul, dar locul te poate ajuta din multe puncte de vedere. Lipsea unui mediu plăcut, privarea de lumina naturală, încorsetarea pe care o resimți într-un spațiu mic, toate acestea pot afecta randamentul și rezultatele în cadrul muncii la birou.


Lasă un Comentariu...

*