Iluminarea întregii locuințe înseamnă mai mult decât alegerea unor corpuri de iluminat decorative. În prezent, gama de corpuri de iluminat este deosebit de amplă, așa că vă puteți folosi de iluminare pentru a vă lumina orice colț din casă, dar și pentru a crea atmsofera dorită. Nici spațiul exterior nu trebuie neglijat, mai ales că în prezent corpurile de iluminat pentru exterior sunt din ce în ce mai diverse și mai performante.
Cu următoarele sfaturi utile, puteți pune la punct o schemă de iluminare pentru întreaga casa, care este atât funcțională, dar și elegantă:
- Elemente de bază. Când planificați iluminarea unei camere sau a spațiului exterior, în primul rând trebuie să țineți cont de modul în care veți utiliza acel spațiu și de activitățile pe care le veți desfășura acolo. De exemplu, puteți opta pentru o lampă perete de exterior pentru a vă lumina proprietatea exterioară și pentru a spori siguranța tuturor membrilor familiei. Odată ce ați stabilit care sunt necesitățile de iluminare ale fiecărui spațiu, încercați să creați o combinație de corpuri de iluminat ambientale, focale, decorative și de sarcină, astfel încât să beneficiați de cea mai potrivită lumină în orice încăpere ați fi și orice ați face. Chiar și în exteriorul casei, pe lângă o lampă de perete, puteți opta pentru multe alte corpuri de iluminat care îndeplinesc sarcini diferite.
- Aplice decorative. Aplicele de perete sunt decorative, dar și foarte practice. Aplicele oferă iluminare în sus, așa că pot înfrumuseța rapid orice încăpere, dar totodată creează o ambianță generală prin reflectarea luminii către tavan. Pentru un efect estetic și mai sporit, optați pentru becuri Edison, care vă ajută să creați exact ambianța dorită.
- Corpuri de iluminat încastrate. Spoturile, dar și plafonierele încastrate reprezintă o modalitate excelentă de a asigura iluminarea generală în orice spațiu. Deși această metodă de iluminare încastrată este foarte specifică bucătăriilor, camerelor de zi și holurilor foarte lungi, este potrivită și pentru celelalte încăperi ale locuinței.
- Corpuri de iluminat de perete. Pentru a vă desfășura toate sarcinile în confort deplin, băile, la fel ca bucătăriile, au nevoie de mai multe corpuri de iluminat, pe lângă iluminarea generală. În baie, un dispozitiv de iluminare montat pe perete – de preferat de o parte și de alta a oglinzii – asigură cantitatea potrivită de lumină pentru a vă îndeplini ritualurile zilnice și nocturne.
- Corpuri de iluminat suspendate. Iluminarea suspendată, contrar aplicelor de perete, direcționează lumina în jos, așa că aceste corpuri decorative sunt foarte eficiente pentru a lumina suprafețele de lucru. În bucătărie, luați în considerare instalarea corpurilor de iluminat tip pendul deasupra blatului de lucru sau deasupra insulei pentru a beneficia de lumină exact acolo unde aveți cea mai mare nevoie.
- Sursă de lumină sub dulapurile de bucătărie. Puteți opta pentru o simplă bandă LED care se montează cu ușurință și este foarte durabilă în ciuda aburilor și a temperaturilor mai ridicate. Deoarece dulapurile suspendate pot împiedica celelalte corpuri de iluminat să vă ofere suficientă lumină deasupra blatului de lucru, iată că o bandă cu lumini LED care se lipește chiar sub baza dulapurilor de bucătărie vă asigură o cantitate substanțială de lumină pentru a pregăti mesele în siguranță.
- Un candelabru reprezintă una dintre caracteristicile cele mai atrăgătoare dintr-un spațiu. În timp ce un candelabru – indiferent de stilul și de dimensiunea sa – poate îmbunătăți decorul unei încăperi, nu ar trebui să vă bazați pe el pentru o iluminarea prea eficientă. Considerați un candelabru ca fiind mai degrabă o bijuterie pentru o cameră.
Iată că ajungem și în dormitor, care este un refugiu față de alte încăperi care au un caracter mai social. Prin urmare, iluminarea din dormitor ar trebui să îmbie la relaxare și la odihnă. Aici va fi necesară mai puțină iluminare, mai ales dacă veți opta și pentru alte corpuri de iluminat, pe lângă corpul principal care va asigura iluminarea generală. În dormitor sunt de nelipsit lămpile de noptiere, dar la fel de bine puteți opta și pentru o lampă de podea pe care o puteți așeza lângă fotoliul unde obișnuiți să vă relaxați înainte de a merge la culcare.