Cum înfruntăm căldura verii

Odată cu instalarea verii temperaturile cresc, iar aerul din casa noastră poate ajunge la un număr de grade foarte mare, resimţindu-se astfel un disconfort termic accentuat.

Temperaturile mari resimţite în zilele toride şi disconfortul termic specific aglomeraţiei marilor oraşe în timpul verii, ne-au dus în situaţia ca fiecare dintre noi să caute soluţii pentru a suporta mai uşor canicula.
Încercăm să găsim varianta optimă cu ajutorul căreia să înfruntăm mai uşor vara în mediul nostru casnic, să ne putem asigura un ambient plăcut, confortabil şi răcoros.
Atunci când decidem instalarea unei surse de aer rece sau a unui sistem de răcorire a aerului, trebuie să ţinem cont de sensibilităţile celor ce locuiesc în casă, de toleranţa acestora în faţa variaţiilor de temperatură, de condiţiile impuse de spaţiul casei şi de costurile pe care le impun, ca achiziţie şi funcţionare.
Una dintre variantele ieftine la care putem apela este montarea ventilatoarelor în tavan. Este o metodă neagresivă, schimbarea temperaturii fiind uşor sesizabilă, dar plăcută. Se poate opta şi pentru ventilatoare cu picior sau pentru birou, poziţionarea acestora putându-se face oriunde în casă, ţinându-se cont de faptul că jetul de aer trebuie să bată de sus în jos pentru un efect maxim. Ventilatoarele pot fi montate şi în rama ferestrei, având atât rolul de a răcori încăperea, cât şi de a aerisi, declanşând mişcarea curenţilor de aer.

Aparatele de aer condiţionat par să fie varianta cea mai des aleasă, chiar dacă presupune un cost mai mare de achiziţie şi o factură mai mare de electricitate. Fie că sunt aparate fixe, fie că sunt mobile, acestea au avantajul de a fi programate ca temperatură şi de a interveni substanţial asupra temperaturii interioare. Aparatul de aer condiţionat fix se va alege în funcţie de dimensiunea suprafeţei pe care trebuie să o acopere şi de modalităţile de montare. Un aparat de aer mobil, impune condiţia de a fi poziţionat lângă o gură de aer exterior, şi prezintă avanzajul de a putea fi mutat dintr-o cameră în alta.
Perdelele de aer sunt o variantă extrem de avantajoasă. Deşi iniţial au fost destinate clădirilor mari, cu trafic masiv, montarea unui astfel de sistem se pretează foarte bine uşii unei case pe pământ, dar şi unui apartament cu balcoane prevăzute cu uşi de dimensiuni mari sau cu terasă.
Modalităţile de răcire a aerului din interiorul casei sunt multiple, însă la oricare am apela trebuie să ţinem cont că diferenţa dintre aerul din exterior şi cel din interior nu trebuie să fie foarte mare, pentru a nu fi accentuat şi mai mult disconfortul termic şi pentru a nu ne pune sănătatea în pericol.

About cosmina.florescu

Lasă un Comentariu...

*