Cum să alegi husa pentru tableta copilului

Deși copiilor nu le este recomandat să petreacă mult timp în fața ecranelor de orice fel, tableta s-a dovedit a fi un dispozitiv necesar, mai ales în ultima perioadă când cursurile se desfășoară și online. Părinții trebuie să supravegheze modul în care cei mici utilizează tabletele și totodată să se asigure că acestea vor rezista cât mai mult.

Pentru asta este nevoie de o husă pentru tabletă, iar în cele ce urmează îți vom arăta cum trebuie să alegi un astfel de accesoriu.

 

Caută o husă cât mai ușoară

Ține cont că micuțul tău este încă firav, iar utilizarea unei tablete care este prea grea pentru el ar putea să-l incomodeze și să-l facă să nu se mai concentreze așa cum trebuie la lecțiile on-line. De cele mai multe ori, greutatea nu se datorează tabletei, ci husei. Aceasta poate fi chiar mai grea decât gadgetul în sine. Așadar, caută o husă pentru tabletă cât mai ușoară, care să se încadreze și în criteriile pe care le vom enumera în continuare.

 

Alege un model cu suport

Folosirea tabletei poate fi la fel de incomodă pe termen lung, dacă trebuie să o țină tot timpul în mână. În plus, utilizând tableta în acest fel, copilul poate adopta o postură incorectă, ceea ce ar putea avea consecințe nefaste asupra dezvoltării fizice. Din această cauză, este recomandată să cumperi o husă cu suport, care să permită folosirea tabletei ca un monitor, așezată pe masă sau pe birou. 

Tastatură încorporată

Tableta poate fi folosită de copii și pentru rezolvarea temelor, iar acest lucru înseamnă că trebuie să poată scrie cu ușurință la ea. Este drept că pot folosi și tastatura digitală, însă aceasta este mai dificil de utilizat când ai de scris un text mai lung, fiind mai potrivită pentru chat și mesaje scurte. Mult mai ușor pot scrie la tabletă cu ajutorul unei tastaturi externe, iar unele modele de huse vin cu o astfel de facilitate.

Astfel, folosind o husă cu suport de sprijin și cu tastatură, tableta poate fi folosită ca un laptop, iar copilului îi va fi mult mai ușor să își facă temele.

Aceste modele pot fi puțin mai costisitoare decât cele simple, dar vor simplifica și eficientiza semnificativ lucrul la tableta. În plus perioada de Black Friday este perfectă pentru a achiziționa o husă cu tastatură încorporată la un preț accesibil.

 

Protecția ecranului

Oricât de rezistent ar fi ecranul, acesta rămâne partea cea mai sensibilă a unei tablete, așa că este bine să îl protejezi, mai ales dacă dispozitivul va fi folosit doar de către copii. De aceea, alege o husă cu protecție pentru ecran încorporată care absoarbe șocul impactului în cazul în care tableta este scăpată pe jos și protejează display-ul de zgârieturi accidentale.

 

Verifică accesibilitatea porturilor

Sunt șanse mari să găsești și huse de proveniență îndoielnică, chiar dacă nu par la prima vedere. De cele mai multe ori, acestea se potrivesc perfect cu dimensiunea tabletei dar poți avea surpriza să constați că producătorii au uitat să realizeze acele orificii care asigură accesul la porturile de conectare sau că acestea nu sunt plasate corespunzător. Astfel, de câte ori va fi nevoie ca tableta să fie pusă la încărcat sau să se conecteze prin cablu la alte dispozitive va trebuie să scoți husa, iar în astfel de condiții aceasta nu își mai are rostul. Așadar nu uita să verifici existența și poziționarea acelor spații care asigură accesul la porturile de conectare!

 

Nu în ultimul rând, contează și designul, iar dacă este vorba de o husă pentru tableta copilului aceasta ar trebui să fie una viu colorată, cu personaje din desene animate sau alte detalii atractive pentru cei mici. Tine cont de aceste recomandări și alege modelul potrivit. 

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/tableta-copii-b%c4%83ie%c5%a3i-divertisment-5014643/

 

Lasă un Comentariu...

*