Localizată în Teheran și gândită de un grup de arhitecți ce activează sub denumirea nextoffice, această clădire impresionează prin originalitate, prin modul inteligent de compartimentare și nu în ultimul rând prin această rotație ce-i oferă clădirii un caracter introvertit sau extrovertit, în funcție de starea celor ce o ocupă, în funcție, de ce nu, de anotimp.
Clădirea rezidențială, un concept deosebit, este un omagi adus arhitecturii iraniene și după cum însăși arhitecți susțin în prezentarea de pe site-ul lor, adevărata provocare a reprezenta-o modificarea fațadei, cu mult mai îngustă decât ar fi trebuit și nu sistemul de rotație al camerelor, cum s-ar putea crede.
De altfel, pentru activarea acestora s-a folosit un sistem identic cu cel utilizat în cazul scenelor de teatru sau, mai exact, cel folosit în expozițiile auto. Și pentru că proprietarului nu-i este străin deloc acest ultim domeniu amintit, a optat pentru o platformă germană, pe care echipa pe care o coordonează ar putea să o repare ori de cât ori va fi cazul, dacă va fi cazul.
Idee de a deține o locuință în care camerele să se rotească la 90 de grade a avut la bază un bun fundament, vremea din Iran. Pentru că verile sunt foarte frumoase și călduroase, proprietarii doreau să se bucure de aceste momente, însă fără să aibă de suferit pe timp de iarnă, când vântul și zăpada aveau să-și facă de cap în terasele lor deschise.
Astfel, camera de zi este câteva luni pe an cameră de zi de vară, în timp ce în alte câteva luni se transformă într-o cameră de zi de iarnă, intimă și protectivă.
Conceptul camerei ce se rotește la 90 de grade a fost extins pe toate cele trei etaje vizibile, oferindu-le și musafirilor posibilitatea de a jongla cu lumina, de a-și crea diferite scenarii.
De asemenea, pentru că nu ai cum să nu-ți pui întrebarea dacă este o clădire solidă, încă din stadiul de proiectare a fost luat în calcul gradul de încărcare maxim astfel încât structura să reziste unei mari presiuni și, totodată, încăperile în timpul activării să nu sufere deformări sau deteriorări.
sursa foto: nextoffice.ir