Cum arată casa pe care nimeni nu vrea să o cumpere!

Momentul în care te hotărăști că vrei să investești într-o casă a ta și începi să o cauți este probabil cel mai frumos din viață, chiar dacă de cele mai multe ori este și obositor. Întâlniri cu agenți imobiliari, vizionări de case, zilele trec și tu parcă tot nu ai găsit acel spațiu care să te facă să zici ”acasă” și de la care nu mai poți să îți iei ochii. Această căutare pentru casa perfectă poate să dureze zile, luni sau chiar ani în anumite cazuri. Și exact când vrei să te dai bătut, apare o ofertă foarte bună la o casă într-o zonă pe care chiar o urmăreai de mult. Prețul este bun, descrierea casei este mai mult decât perfectă, însă, în momentul în care intri pe ușa casei, îți vine să te întorci și să o rupi la fugă. Este și exemplul aceste casei, care deși are un preț foarte bun, nimeni nu vrea să o cumpere!

Casa de care vorbeam se află în Crosby, Anglia, are nu mai puțin de 6 dormitoare, 3 livinguri, grădini pline de flori, porți impunătoare..un adevărat palat, la un preț de nimic am putea spune, de doar 75.000 de dolari. Este listată pe piața imobiliară de mai bine de un an și totuși, oamenii nu se înghesuie să o cumpere, ba chiar o evită. Din momentul în care vizitatorii sună la ușă, iar de dincolo de ușă se aude melodia ”Oh my darling Clementine”, aceștia știu că ceva nu este în regulă. După ce se deschide ușa, nu știi ce reacție să ai..să urli de uimire, să rămâi stană de piatră sau să te întorci, să pleci și să nu te mai întorci?

Particularitatea acestei case și lucrul care o face unică este aglomerarea de obiecte vintage în toate camerele. În acest caz, nu mai vorbim doar de o casă a unor colecționari înrăiți, ci de un adevărat magazin vintage! Abia te poți mișca în casă, și dacă reușești să o faci, trebuie să fii foarte atent ca nu cumva să dărâmi vreun obiect din ceramică și să îl spargi. Gillian Walsh (56 de ani) și soțul său, au strâns în ultimii 30 de ani tot felul de obiecte de mobilier, aranjamente florare și piese din ceramică care probabil valorează mai mult decât casa!

Toată această aglomerare de obiecte vintage nu face altceva decât să pună posibilii cumpărători pe fugă, chiar dacă soții susțin că de fapt se vinde doar casa, nu și toate obiectele din ea și nu ar trebui să fie asta o problemă. Există însă și persoane care admiră pasiunea lui Gillian și a lui David Walsh și care le sugerează chiar să nu mai vândă casa și să transforme o parte din ea într-un muzeu cu piese vintage.

Iată cum arată celebra casă pe care nimeni nu vrea să o cumpere! Tu te-ai încumeta să o vizitezi și să o cumperi?

Cum arata casa pe care nimeni nu vrea sa o cumpere_1

Picture 1 of 7

About Cristina Rosu

Lasă un Comentariu...

*