Mică, mică, dar foarte colorată

În timp ce nimeni nu-i poate contesta frumusețea, puțini sunt cei care știu cu adevărat cum a fost construită această locuință plină de viață și culoare.

Mica, mica, dar foarte colorata (9)

Picture 13 of 13


Proprietarii au avut nevoie doar de două tramvaie, pe care le-au alăturat pentru a crea această locuință de 70 mp. Frumusețea și mai mare a acestui proiect este vechimea tramvaielor, care datează de la 1900.

Unul dintre cele două mijloace de transport a fost amenajat în așa fel încât spațiul din interior să fie compartimentat pentru a găzdui un living încăpător și un dining, în timp ce al doilea, poziționat paralel cu cel din față, reunește un dormitor, o bucătărie și o baie.

Astfel, prin alipirea celor două tramvaie s-a obținut echivalentul unui apartament cu două camere, însă amplasat în natură și amenajat într-un mod cât se poate de viu, de colorat.

Ici, colo ai impresia că admiri decoruri orientale și asta datorită covoarelor persane, a corpurilor de mobilier, precum și datorită culorilor ce domină decorul.

Un lucru ce pare să scoată și mai mult din anonimat această locuință mică nu este numai ceea ce a dus la obținerea unui cămin, tramvaiele vechi, ci vitraliile atașate pe toată lungimea vagonului ce se aseamănă într-o oarecare măsură cu o variantă reinterpretată a tunelului de lumină, utilizat în spațiile fără ferestre.

Totodată acest mic artificiu este și singurul care dă de gol originea acestui spațiu, făcând mult mai vizibil plafonul vechiului tramvai. În rest, ai impresia că ești într-o locuință obișnuită, amenajată foarte frumos și foarte colorat.

Dacă nu ți-am fi spus, ți-ai fi dat seamă ca acest decor a fost conceput într-un tramvai?

 

sursa foto: tinyhometour.com

Lasă un Comentariu...

*