Casa plutitoare

Cine nu și-ar dori, dacă ar avea posibilitatea, să se trezească în fiecare dimineață și chiar din pat să admire albastru infinit al mării, mai ales vara?

casa plutitoare (1)

Picture 1 of 14

Pare un vis frumos, tangibil doar pentru o parte dintre noi, însă asta nu ne împiedică să ne imaginăm în continuare și, mai mult, să-i admirăm pe cei care se pot bucura de astfel de locuințe.

La stadiu de admirație rămâne și acest proiect, o casă aparent plutitoare, construită în Australia.

Prinvindu-i fațada principală este ușor să te lași păcălit și să ai impresia că aceasta este suspendată chiar deasupra marii. Doar schimbând perspectiva înțelegi cu adevărat vicleșugul îndrăzneț la care s-a recurs pentru a crea această iluzie.

Un picior înalt, masiv, înfipt într-un deal, și o platformă sunt cele care susțin construcția modernă plutitoare.

Cu toate că parcă te încearcă o ușoară dezamăgire când îi afli secretul, când realizezi că nu a învins legile gravitației, tot nu poți să-i negi originalitatea și de ce nu atractivitatea, mai ales dacă arunci un ochi în interiorul luxos, cu șemineu modern și canapele din piele. Ori lucrul acesta se poate face cu ușurință, două laturi din cele patru ale construcției sunt realizate din sticlă.

Proiectul aparține arhitecților de la 2architecture.com.au și este special conceput pentru cuplurile tinere. Animalele de companie și copii nu au acces în acest spațiu și asta poate din cauza felului cum a fost gândit interiorul. Locuința de ocazie, suspendată este de fapt o mare cameră deschisă, funcțiunile fiindu-i separate prin intermediul unor artificii arhitecturale interesante, pereți incompleți, în formă de semicerc, finisați cu plăci de lemn natural. Aceștia pur și simplu pară să lase intenția unei îmbrățișări discrete asupra așa zisului dormitor.

Lasă un Comentariu...

*