Un decor inedit într-un apartament de 42 mp

Cum credeți că puteți transforma o casă, un apartament într-un adevărat cămin? Să fie suprafața? Cu cât un spațiu este mai mare, cu atât să fie mai primitor și mai cald? Mi-e teamă că nu. Orice spațiu, mai ales casa, are nevoie de suflet, de sufletul nostru pentru a simți acea atmosferă, de acasă, pe care o căutam necontenit. În cele ce urmează veți vedea cu proprii ochi faptul că 42 mp pot fi suficienți pentru o familie fericită și împlinită.

Este adevărat, tânjim după spații generoase, după lumină naturală, după rafturi și biblioteci încăpătoare în care să ne așezăm amintirile și o bună parte din obiectele pe care le utilizăm în fiecare zi. Însă, să fim serioși, câți dintre noi au la dispoziție mai mult de 50 mp. Ori, pentru aceste situații limită, există soluții minunate de amenajare, ca de pildă acest apartament de 42 mp, decorat cu foarte mult bun gust.

Dominat de comunul alb, dar accesorizat cu tușe de culoare și finisaje ușor de remarcat, apartamentul de 42 mp devine una dintre amenajările mele preferate.

Zona de zi este deschisă, spațiile comunică fără niciun impediment unul cu celălalt, pentru a lăsa impresia de vastitate. Este drept, dacă ești o gospodină full time, mirosurile s-ar putea să-ți de dureri de cap, dar măcar te vei putea refugia liniștită într-un colț al camerei, călduț și moale, și vei putea admira interiorul frumos pe care-l numești acasă.

apartament de 42 mp (1)

Picture 1 of 14

Revenind la acest superb spațiu, dacă ar fi să fac un clasament, primul loc îl ocupă bucătăria. Poate una dintre cele mai mici, acest spațiu capătă dinamică mulțumită plăcilor ceramice colorate. Rolul lor este atât estetic, cât și funcțional. Ceramica este mult mai apreciată în rândul celor care folosesc aragazul cu regularitate, se curăță mai ușor, rezită mai mult în timp. Un alt detaliu ce mi-a atras atenția în acest perimetru este ceasul uriaș de perete. De asemenea, suportul de condimente, suspendat, expus cu curaj, aduce un strop de contrast și totodată de acord, cu electrocasnicele buit în.

La un pas distanță efectiv este livingul, delimitat doar vizual nu și material și diningul. Extrem de convenabilă, masa unde se servește cina este și blatul de care ai nevoie pentru a pregăti minunatele preparate. Tot de aici ai cea mai bună vizibilitate spre televizorul prins pe peretele îmbrăcat în cărămidă aparentă. Acest finisaj îi oferă un aer foarte urban apartamntului.

În ceea ce privește partea de depozitare, sunt câteva spații care-ți permit luxul de a ascunde de ochii iscoditori obiectele utile. Unul este chiar deasupra canapelei. Aici se vede cel mai bine faptul că orice spațiu, mai ales pe verticală, este ca o gură de aer proaspăt. Acesta este cel mai mare avantaj al unei încăperi înalte, dar restrânse.

Zona intimă, a dormitoarelor, este la fel de plină de căldură ca și restul acestui apartament de 42 mp. Camera copiilor este pur și simplu adorabilă. Având ca tema marea, acest spațiu ce trădează o jovialitate inocentă oferă tot confortul de care cei mici au nevoie, până și o zonă de joacă a fost concepută. Este adevărat, pentru a câștiga spațiu au recurs la paturi suspendate, însă rezultatul este cât se poate de interesant.

Ultimul, dar nu cel din urmă, este dormitorul matrimonial. Cu un aer mult mai serios, din această cameră nu pot să nu remarc lemnul așezat în linii orizontale. Efectul nu este numai inedit, dar este de asemenea, un bun truc pentru a scoate un perete din anonimat și a-i oferi lungime.

Totul ține de percepție și flerul de a îmbina elementele astfel încât spațiul să aibă unitate și gust, asemenea acestui apartament de 42 mp.

Sursa foto: www.home-designing.com

Lasă un Comentariu...

*