Duplex în stil modern

Cu toate că acest duplex în stil modern este încă un proiect în stadiu de realizare, n-am mai avut răbdare să aștept finalizarea sa. Mi-a plăcut foarte mult paleta cromatică, precum și stilul modern ales de proprietari și designeri. Avem însă o promisiune din partea Nataliei BEREZOVSKAIA, unul dintre membrii echipei Creativ Interior că ne vom încânta privirile și cu rezultatele finale.

Duplex in stil modern (10)

Picture 2 of 22


Până atunci am să vă povestesc un pic despre conceptul care a stat la baza amenajării acestui duplex în stil modern și despre echipa talentată care s-a implicat în realizarea lui.

Octav Roman și Natalia Berezovskaia sunt doi oameni frumoși cu un portofoliu impresionat de proiecte minunate pe care au reușit să-și pună amprenta într-un mod inedit, creativ exact cum au procedat și în cazul de față, cu acest duplex în stil modern.

Cheia succesului în orice domeniu este comunicarea, la nivel de limbaj (viu grai) și la nivel de sentimente. De multe ori energiile dintre noi transmit mult mai multe mesaje decât am reuși să o facem prin cuvinte. Iar acești doi designeri talentați sunt atenți la toate detaliile care i-ar putea ajuta să construiască un mediu frumos, cu stil, dar și cu viață, cu sentimente pe care le descoperi doar într-un cămin autentic.

Astfel, prin întâlnirile repetate cu beneficiarii, prin discuțiile oficiale sau mai puțin oficiale, au ajuns la concluzia că cel mai potrivit stil, care să-i facă să se simtă bine în propria casă, este stilul modern, cu ușoare influențe industriale, cu multă culoare care să denote jovialitate și bucuria de a locui alături de cei doi copii adorabili.

Configurată în așa fel încât utilul să se îmbine armonios cu esteticul, intimitatea să fie separată natural de agitația cotidiană, spațiul a început încet, încet să capete personalitate, iar cele care au avut un rol hotărâtor au fost culorile puternice, domolite de forme și texturi.

Așadar, la primul etaj, cum era și firesc, designerii au conceput zona de zi unde au inclus bucătăria, livingul și o sufragerie/dining care joacă și rol de cameră de oaspeți la nevoie. Cu toate că în majoritatea amenajărilor de până acum am sesizat o comunicare directă, deschisă între bucătărie și dining, acest duplex modern poate fi considerat excepția de la regulă. Pentru că bucătăria era mult prea îngustă pentru a permite un loc de luat masa destul de amplu s-a recurs la separarea acestor două zone. În ciuda acestui aspect (suprafața bucătăriei), zona unde se pregătește mâncare cu multă dragoste este prevăzută totuși cu o micuță masă pliantă și două scaune, care se pot dovedi utile la nevoie.

Detaliu care devine un punct de interes, mai ales pentru cei mici, este peretele negru ce imită tabla de scris de la școală. Desene, mesaje și remindere pot fi lăsate pe acest perete, fără ca nimeni să se supere.

Un artificiu interesant la care s-a apelat în aceeași cameră este ușa din sticlă ce separă holul de bucătărie. Rolul sau este atât de natură estetică, cât și funcțională. Sticla este un material ce permite luminii să treacă prin ea și tot ea ajută la sporirea senzației de luminozitate.

Tot uși din sticlă, de data aceasta glisante, au fost utilizate și pentru a sublinia trecerea dintre bucătărie și dining. Astfel acest spațiu poate beneficia de intimitate, atunci când sufrageria se transformă într-un dormitor pentru oaspeți și de libertatea comunicării atunci când se doresc prânzuri în familie, lungi și voioase. Din acest motiv este prezentă canapeaua aici, pentru ca la nevoie să se poată transforme într-un pat confortabil.

Avansăm în turul nostru virtual și facem un popas în living, o continuare a holului și o trecere spre zona de noapte. Aici, spațiul micuț și intim, se remarcă prin contrastul turcoaz-portocaliu și prin liniile destul de minimaliste ale pieselor de mobilier.

La etaj, cele care se remarcă dintr-o singură privire sunt camera copiilor, cu cort și nave spațiale, precum și camera cu rol multifuncțional (bibliotecă, spațiu de joacă, posibilă sală de mișcare, când cei mici vor mai crește, birou sau cameră de relaxare pentru cei care o vor căuta la un moment dat).

Nici dormitorul matrimonial nu este de omis, cu toate că este destul de simplist amenajat, el este caracterizat de bun gust și rafinament. În fond, eleganța se remarcă prin simplitate, iar pentru a sublinia acest lucru patul king size a fost tapițat cu o catifea plăcută la atingere, în aceeași nuanță de turcoaz pe care o regăsim și în living. Clar, aici avem de-a face cu teritoriul oamenilor mari unde culorile sunt mai domolite, iar dressingul se impune prin dimensiuni impresionante.

Atracția spațiului, fără doar și poate o constituie ferestrele din tavan care vor da naștere unor jocuri de lumini și umbre în fiecare moment al zilei.

Tot ceea ce a mai rămas de spus este că suntem nerăbdători să vedem finalul și că ne dorim la mai multe proiecte realizate de Creativ Interior.

www.creativ-interior.ro

office@creativ-interior.ro

+40 720 041 890

Lasă un Comentariu...

*