Ediția din acest an a Festivalului Spotlight, având drept moto „United We Shine”, a fost una grandioasă, care a început în forță, în Piaţa „George Enescu” din Bucureşti, cu un spectacol de muzică, dans şi lumini realizat de trupa Spark din Marea Britanie şi de trupa high-tech Light Balance din Ucraina. Peste 1.000 de persoane au participat la această manifestare, și au ascultat încântați și pe cei cinci toboșari, care au impresionat și prin costumele pline de lumină.
Povestea unei străzi
Și cum Calea Victoriei a devenit pietonală, mulțimea a profitat și s-a oprit lângă statuia Regelui Carol I. De aici au putut urmări un video mapping, „Calea Victoriei, Povestea unei străzi”, în cadrul căruia au fost prezentate momente, personalități și clădiri, dar au marcat și Centenarul Marii Uniri.
Una caldă, una rece
Sunetele și luminile au alcătuit un tot unitar, și totul a vibrat la unison. Muzica live a fost asigurată de DJ care a completat perfect instalația Discoballs, care a fost considerată de toți cei prezenți una dintre atracțiile Festivalului. Totul ar fi fost perfect dacă în zonă nu și-ar fi făcut apariția, cum altfel, vânzătorii ambulanțe care au ”sărit” asupra trecătorilor.
Spectacole de lumini, fluturi și dragoste
Un spectacol abstract de lumini, forme și culori i-a surprins plăcut pe cei care au decis să urmărească ”pe viu” Festivalul Spotlight, spectacol care a avut parte și de muzică în dreptul Hotelului Novotel. Drumul unui fluture a fost admirat la Palatul Telefoanelor, în timp ce Teatrul Odeon a oferit trecătorilor tema dragostei. Fațada instituției teatrale a fost
acoperită de instalaţia „Language of Love” creată de Birgit Zander şi Daniel Bandke din Germania, iar pe clădire s-a putut citi cuvântul ”dragoste” în mai multe limbi. Un moment drăguț, tot pe aceeași temă a fost creat și la Cercul Militar Naţional. Aici a fost amenajat un „Kiss Cam” – o cameră de filmat care caută un cuplu în mulţime pentru a îi proiecta imaginea pe ecran, urmând ca publicul care îl priveşte să le ceară celor două persoane să se sărute.
Cărți de joc și istorie
Printre cele mai ”gustate” moment a fost și atunci când aproximativ 130 de cărți uriașe de joc se ”jucau” respectând o coregrafie de lumini și umbre proiectată cu acest prilej. Teatrul Național din București a avut și el parte de un video mapping, în cadrul căruia pasionații de istorie au putut urmări principalele momente din istoria românilor, pornind de la Mica Unire și culminând cu cea de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918.
Alte două elemente au fost pe placul trecătorilor: un șotron interactiv în zona Blocului Rosenthal, dar și „Facelessmen”, o creație semnată de Radu Ignat care, potrivit adevărul.ro reprezenta o ”mască sculptată în metal, de trei metri înălţime, care prinde trăsături, forme şi texturi diferite, în funcţie de lumina care este proiectată pe ea” .
Premiere la Festival
Ediția din acest an a Festivalului a avut și alte ”minuni” pe placul audienței. Dintre acestea menționăm câteva: „Parrot Party” (organizat la Muzeul Naţional de Istorie a României), un video mapping care prezintă încoronarea regelui Ferdinand I, prin grafica specifică benzilor desenate (la Palatul Loteriei Române), „100 styles of textures”, inspirat de Anul Centenarului (pe Strada Franceză 1), „Oriflame”, cu efecte de lumină caleidoscopice (Podul Piaţa Naţiunile Unite). De asemenea, la ediția din acest an, în premieră, din traseul festivalului Spotlight au mai făcut parte şi Arcul de Triumf, Ateneul Român, dar şi faţadele Palatului Ştirbei. Pe toată durata Festivalului traficul a fost restricţionat pe Calea Victoriei.