Pornind cu primele luni ale anului 2015, lucrările bucureștene de infrastructură par să aducă o nouă înfățișare orașului, iar acest lucru va avea drept efect direct decongestionarea traficului, creșterea cererilor în domeniul imobiliar și generarea unei stări de bine pentru locuitori.
Pasajul subteran ce se află la Piața Sudului, pasajul pietonal și rutier de la Piața Presei, modernizarea străzilor Pantelimon și Iancului, dar și pasajele supraterane Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu şi Splaiul Independenței – Virtuții sunt câteva dintre lucrările care au transformat Bucureștiul într-un mare șantier, Primăria Capitalei având drept obiectiv finalizarea acestora cât mai repede posibil în beneficiul tuturor ce locuiesc ori călătoresc în aceste zone în mod frecvent.
Deși unele din lucrări au fost începute în urmă cu mai bine de cinci ani și au rămas nefinalizate o perioadă, de această dată eforturile autorităților se poziționează în direcția cea bună. Într-un termen relativ scurt, aceștia își doresc bifarea tuturor obiectivelor expuse mai sus.
Lucrări la Șoseaua Iancului din Capitală
Reprezentanții Primăriei Capitalei sunt de părere că lucrările la Șoseaua Iancului, atât cele la linia de tramvai, cât și cea care are în vedere lucrările de modernizare ale carosabilului sunt finalizate într-o proporție mai mare de 80%, așa că nu va mai trece mult timp până ce bucureștenii se vor bucura de o zonă mult mai frumos amenajată și extrem de utilă atunci când vine vorba de transport. Procedura de insolvență a firmei care a contractat inițial lucrarea, a avut drept finalitate întârzierea lucrărilor proiectului, lucru nefast pentru ducerea la îndeplinire a lucrărilor în termenul normal de execuție. În scurt timp se va lucra la turnarea stratului de asfalt de uzură, semaforizarea zonei, dar și realizarea marcajelor de pe carosabil. Se așteaptă ca până la finele lunii iunie a acestui an, lucrările să fie terminate, lucrarea fiind dată în folosință. Ceea ce îi ține pe loc pe muncitori sunt temperaturile încă destul de mici din timpul nopții.
Și pentru că decongestionarea traficului se numără printre obiectivele autorităților, vor fi amenajate parcări supraetajate, fapt care va determina interzicerea opririi pe marginea carosabilului. Valoarea totală a proiectului este de 70 milioane euro, lucrările având o durată de finalizare de doi ani.
„Sunt prevăzute a fi realizate două parcări în incinta blocurilor de pe Șos. Iancului. Una este pe str. Dridu Georgescu, iar cealaltă pe str. Stănescu Gheorghe. Ambele vor avea în jur de 250 locuri. Acum încercăm să obținem avizele pentru autorizațiile de construire a celor două parcări. Din păcate, până în prezent nu am obținut avizul de la Mediu pentru realizarea lor. Aceste parcaje vin și ajută mediul, plus că se are în vedere realizarea unor spații verzi. Aceste parcări, împreună cu parcările de la viitorul spațiu comercial de pe Șos. Iancului (dorim să facem un parteneriat cu ei pentru acceptarea pe timpul nopții a mașinilor riveranilor în parcare) vor scoate toate mașinile care staționează pe Iancului.”, a declarat Ion Dedu, șeful direcției de Infrastructură din Primăria Capitalei.
Proiect:
– înălțarea liniei de tramvai cu câțiva centimetri, fiind folosită și pentru banda de autobuz;
– realizarea de copertine pentru stațiile de autobuz sau tramvai;
– șoseaua va avea două benzi de circulație pe sens;
– realizarea de parcare supraetajate și interzicerea parcărilor pe marginea carosabilului;
– montarea semafoarelor inteligente ce își vor schimba timpii de așteptare în funcție de informațiile primite din trafic;
– realizarea unei plantații de aliniament.
Șoseaua Pantelimon în reabilitare
Deși și-ar dori ca lucrările să fie finalizate ceva mai repede, constructorii nu au reușit să definitiveze decât 25% din proiect, mai exact segmentul ce se află cuprins între strada Morarilor și Cora Pantelimon este mult mai avansat decât restul etapelor. În această parte au fost refăcute trotuarele, au fost plantați pomi și plante ornamentale, totul pentru ca trecătorii să se poată bucura de imaginea unui oraș modern.
Proiect:
– restructurarea liniei de tramvai, înălțarea bordurilor acesteia în așa fel încât să fie împiedicat traficul rutier, dar și plantarea de gazon;
– crearea a trei benzi de circulație;
– construirea unor alveole pentru stațiile de autobuz;
– semaforizarea trecerilor de pietoni prin montarea unor semafoare inteligente, având scopul decongestionării traficului rutier;
– construirea unei stații pentru liniile de transport în comun, aproape de magazinul Cora.
– construirea unei parcări park&ride, ce va fi folosită atunci când stația de metrou va fi deschisă.
Lucrări continue la Piața Presei și Piața Sudului din Capitală
Mai mult de 70% din lucrări au fost finalizate pe această arteră importantă a orașului. La începutul lunii iunie, pasajul rutier va fi dat în folosință traficului rutier. Pasajul are în vedere o bifurcație care cuprinde atât crearea unei artere cu două benzi de circulație ce va conduce către Șoseaua Kiseleff și alte două benzi de circulație ce va avea ca direcție Bulevardul Mărășești. Valoarea totală a proiectului este de 60 milioane euro.
La finele acestui an, mai exact în data de 31 decembrie 2015, constructorii trebuie să dea în folosință pasajul rutier subteran ce se află situat la Piața Sudului. Până în prezent, au fost executate doar 20% din lucrări. În prezent, a fost deviată circulația spre direcția Nițu Vasile, fiind finalizați aproape 80% dintre pereții mulați pe rampa Văcărești. Lucrările au început în luna mai 2014, iar investiția totală este de 127 milioane lei, bani ce provin în proporție de 70% din fonduri nerambursabile europene.
Proiect:
– realizarea unui pasaj subteran în direcția Calea Văcărești – Nițu Vasile;
– amenajarea a patru pasaje pietonale;
– modernizarea carosabilului în intersecția Piața Sudului;
– crearea utilităților necesare funcționării pasajului;
– refacerea liniei de tramvai în direcția Calea Văcărești, Șoseaua Olteniței;
– amenajări peisagistice.
Podul hobanat peste Lacul Ciurel are cea mai mare întârziere, fiind realizat în proporție de 10%. Printre piedici amintim în primul rând aprobarea exproprierilor, fapt ce dăunează utilității proiectului. Se preconizează finalizarea acestuia la sfârșitul acestui an. Lucrările au început în anul 2010, însă au avut mari întârzieri din cauza litigiilor declanșate de cetățenii ce urmau a fi expropriați, dar și ONG-urilor care se opun proiectului, protejând mediul înconjurător și patrimoniul.
Pod peste Dâmbovița
În zona Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu va fi construit un pod, ce se află în prezent la stadiul de 60% din totalul lucrărilor. În principiu, până la finele acestui an, se va putea tăia panglica acestei lucrări de mare interes.
Pe lângă construcția podului peste Dâmbovița, în zona Splai Dudescu, ce va avea două benzi de circulație pe sens, se urmărește lărgirea trotuarelor la 5 m, precum și crearea a trei benzi de circulație pe sens pe Bulevardul Nicolae Grigorescu. Vor mai fi construite în ambele părți ale pasajului două poduri peste râu, fiecare beneficiind de trei benzi de circulație pe sens. Lucrarea a fost începută în anul 2010 și întârziată din cauza exproprierilor celor ce se află în aceste locuri.
„Lucrarea este gata în proporție de 50-60%. Se va lucra probabil și pe perioada iernii la partea de rețele edilitare. Acolo avem lucrări la rețeaua de apă-canal, electrice și, în măsura în care timpul va permite, vom putea lucra la ultimul picior al podului care se găsește în cealaltă parte a râului Dâmbovița. Nu am putut să lucrăm la ambii piloni în același timp pentru că se îngusta foarte mult albia râului și la debite mari există riscul să apară inundații. Noi preconizăm că lucrarea va fi gata la sfârșitul anului 2015.“, a menționat Ion Dedu.
Podul va fi construit asemenea unui pasaj suprateran peste podul Dâmbovița cu câte două benzi pe sens. La nivelul solului vor mai exista două poduri laterale pasajului cu trei benzi de circulație pe sens. În același timp, se lucrează și la realizarea unui scuar median de 7-12 metri, precum și la lărgirea Bulevardului Nicolae Grigorescu și la lărgirea trotuarelor.
35 milioane lei este valoarea totală a exproprierilor, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 90 milioane lei. Deși lucrarea a fost blocată din cauza lipsei aprobării date de Consiliul Municipiului București pe exproprierile celor din zonă, proiectul a fost reluat în luna martie a acestui an.
Așadar, în 2015, Capitala se transformă într-un mare șantier, într-unul extrem de benefic pentru toți. Orele pierdute în marile intersecții bucureștene vor fi date uitării începând cu sfârșitul acestui an, circulația urmând a fi fluidizată. Nu ne vom mai pierde răbdarea dimineața devreme și nici seara, atunci când revenim spre casă după o zi aglomerată. În plus, orașul va arăta diferit, amenajările peisagistice, stațiile de tramvai și autobuz, trotuarele mai generoase, bordurile înalte, parcările așezate exact acolo unde trebuie sunt câteva amănunte ce nu vor trece indiferente pe lângă niciun cetățean ce trece prin aceste locuri.
Surse foto: www.hotnews.ro; www. revistaconstructiilor.ro; www.romania-actualitati.ro
Bah ce m-am saturat de onmeai nemultumiti! Ia iesiti voi in alte orase mari din ro si vedeti un pic cam cum se circula la ora de varf. Brasovul e parfum pe langa orice alt oras am vazut (si nu nu vorbesc de Codlea sau de Victoria, ci de orase mari)Da’ no pana mea! E mai usor sa fim carcotasi si sa dam vina pe basescu, guvernare sau primarie.Stimati domni, nu gloantele omoara onmeai. Oamenii omoara onmeai folosind pistoale.Asa ca ia pune-ti voi manuta si invatati sa va asigurati temeinic, mai ales ca stiti ca se circula mai repede in zona cu pricina si nu va mai vaitati atat.Problema e ca examenul pentru permisul de conducere ar trebui sa fie draconic, nu atat de lejer cum e acum. Asa ca injurati-i pe cei care va pun viata in pericol, nu pe toata lumea, ca doar n-ati fi toti usi de biserica!