Programul ”Prima Casa” s-ar putea să dispară din anul 2021

Programul ”Prima Casă” a fost lansat în anul 2009 de către guvernul României și este destinat persoanelor care doresc să își achiziționeze pentru prima dată o locuință și care nu au beneficiat până acum de un credit ipotecar. Valoarea maximă a creditului este de 60.000 de Euro, iar guvernul garantează 80% din valoarea împrumutului pentru cumpărarea acestei locuințe. Acest program este unul extrem de util pentru cei care doresc să aibă o casă a lor, dar din păcate nu și-o pot permite din fonduri proprii.

Desigur, există câteva criterii pe care trebuie să le îndeplinești pentru a beneficia de programul ”Prima Casă”. Spre exemplu, trebuie să nu deții la momentul de față o locuință, individual sau în comun, să te orientezi către o casă finalizată sau în stadii diferite de finalizare și să dispui de avansul minim necesar.

Din 2009 și până în prezent, aproximativ 90% din totalul creditelor au fost făcute prin intermediul acestui program, peste 220 de mii de români cumpărând astfel o locuință. Din păcate, de la an la an se observă o scădere a fondurilor pentru acest program, specialiștii estimând faptul că începând cu anul 2021, el s-ar putea desființa. În ciuda unei scăderi a fondurilor, cererile pentru o locuință prin programul ”Prima Casă” sunt din ce în ce mai mari, iar băncile nu mai fac față la solicitări.

Fondurile pentru programul ”Prima Casă” în anul 2017 au fost de 2,5 miliarde de lei, cu 0,4 miliarde lei mai puțin decât anul trecut. Se estimează că din 2018, acest fond va fi micșorat la 2 miliarde de lei, ajungând în anul 2021 la 1,5 miliarde de lei și fiind desființat ulterior.

Banca BCR este una dintre cele mai active bănci din cadrul acest program, oferind cele mai multe credite pentru locuințe. Din cauza fondurilor insuficiente în raport cu cererile românilor, BCR a epuizat prima parte a garanțiilor încă din luna aprilie, în luna iunie primind alte 190 de milioane de lei constând tranșa a doua a programului ”Prima Casă”. Aceste fondurile s-au epuizat destul de repede având în vedere că ajungeau pentru aproximativ 1.200 de credite, iar BCR avea deja înregistrate peste 2.000 de solicitări.

Dintre băncile care susțin desființarea programului ”Prima Casă” se numără și BNR, care declară că programul are un rol social modest și inhibă piața liberă a creditării bancare. Ba mai mult decât atât, acest program poate să producă o anumită instabilitate financiară care se datorează creșterii prețurilor locuințelor și a gradului de îndatorare a populației. Dacă va fi sau nu desființat programul ”Prima Casă” peste 5 ani, urmează să vedem. Până atunci, nu ne rămâne altceva de făcut decât să aplicăm pentru o astfel de finanțare în speranța că ne vom număra printre cei norocoși!

About Cristina Rosu

Lasă un Comentariu...

*