Pregătește Crăciunul perfect

Mai e timp berechet până la Crăciun, vei spune. De ce ai începe pregătirile cu două luni înainte? Nu uita însă, orice sărbătoare începe atunci când sufletul tău e pregătit să intre în atmosferă. Aşadar, de ce n-ai face-o de pe-acum? Şi, ia gândeşte-te, vei obţine, astfel, două lucruri importante dintr-un foc. În primul rând, vei avea parte de un Crăciun perfect, pregătit pe-ndelete, și nu pe fugă, pe ultima sută de metri. Şi, în al doilea rând, vei intra în atmosfera sărbătorilor cu mult înaintea celorlalţi.

Răsfață-te pregătind Crăciunul perfect

Primul lucru de care ai nevoie este un plan bine pus la punct. Nu e nevoie să te dai peste cap pentru ca familia ta să se simtă bine. Ci să faci doar câteva lucruri simple, ce le vor aduce celor dragi bucurii de neuitat. Vei include pe lista lucrurilor de făcut curățenia și cumpărăturile, iar aici includem decorațiunile, cadourile și toaleta pe care o vei purta. Să le luăm pe rând.

Curățenia. Nu te transforma într-o gospodină și nu-ți propune să schimbi radical casa! Cu siguranță, locuința ta e în regulă așa cum e, ai de făcut doar mici retușuri. Așa că ia-o ușor, fă-o printre picături! Și nu ți se va mai părea o corvoadă. Asta, dacă ții neapărat s-o faci cu mâna ta. Poți foarte bine să chemi o firmă de curățenie și ai rezolvat totul.

Cumpărăturile. Ei bine, la acest capitol trebuie să-ți pui în joc calitățile de organizatoare, pentru că e obligatoriu să știi, în detaliu, de pe acum, ce vrei să pui pe masa de Crăciun, ce cadouri vrei să le faci celor dragi, cum vrei să decorezi casa. Așadar, înainte de a începe aventura cumpărăturilor, planifică totul. Apoi, tot ce vei avea de făcut va fi să te răsfeți la shopping.

Ce fel de Crăciun își dorești

Pentru ca totul să iasă așa cum îți dorești, stabilește care vrei să fie atmosfera Crăciunului. Vrei să un Crăciun romantic, tradițional sau modern? Indiferent care e alegerea ta, e bine să știi că vei avea nevoie să decorezi întreaga casă, nu doar să trântești un brad în mijlocul camerei, în care să atârni aceleași globuri din anii trecuți, iar pe masă, să pui eternele fripturi și sarmale.

Inovează. Pune suflet. Surprinde-i pe cei dragi

Indiferent dacă preferi un Crăciun tradițional, în familie, sau unul romantic, doar cu soțul sau iubitul, secretul unei sărbători reușite e același. Decorează întreaga locuință, îmbină tradiționalul cu modernul și, neapărat, pune suflet în tot ce faci și fii originală! Nu uita nici să alegi cu grijă cadourile, și nu în grabă, doar de dragul de a spune că ai oferit ceva. Lasă-ți timp să-i asculți pe cei dragi, ca să știi ce-și doresc cu adevărat anul acesta.

PREGATESTE CRACIUNUL PERFECT10

Picture 1 of 10

Decorarea casei pentru Crăciun. Lista de cumpărături

Fereastra, balconul și holul. Când pornești la cumpărături, ai în vedere că vei decora întreaga locuință, nu o singură cameră, așa că orientează-te către ornamente asortate pentru balcon, ferestre și hol. La geam sau pe culoar poți așeza coronițe naturale de brad, simplu decorate cu câteva globulețe în cel mult două culori, beteală în aceleași nuanțe și poate chiar conuri de brad sau ghinde și nuci.

Sufrageria. Ghirlande, globuri, coșulețe în care vei pune bomboane sau turtă dulce. Toate pot fi cumpărate din timp. De asemenea, podoabele pentru bradul pe care îl vei lua pe ultima sută de metri, dacă vrei un pom natural. Nu uita beteala, steaua, micile cadouri surpriză, pe care să le ascunzi printre crengi. Nu e nevoie, desigur, ca podoabele pentru brad să fie nou-nouțe. Le poți scoate, foarte bine, din sertar, și pe cele din anii trecuți. Adu însă, neapărat, o notă nouă, pentru că nimeni nu se va bucura să vadă un brad cu aceleași podoabe, așezat în același colț de cameră ca până acum.

Bucătăria, baia și dormitorul. O față de masă sau o lenjerie de pat cu personaje de iarnă pot să dea un aer sărbătoresc fiecărei încăperi din casa ta. Șervețele sau prosoape cu Moș Crăciun în sania trasă de reni. Lumânări parfumate. Sau ghirlande și crenguțe de brad. Poți aduce magia Crăciunului în fiecare colțișor din casă.

Sărbătoarea Domnului. Sărbătoare ta

Dacă te pregătești de pe acum, așadar, ai toate șansele să te bucuri, singur sau împreună cu familia, de un Crăciun perfect. Ingredientele sunt aceleași. Şi, indiferent ce formulă alegi, nu uita de tine! Fă totul pe placul tău, trasformă pregătirile pentru Crăciun într-o aventură şi atunci îi vei bucura şi pe cei dragi!

Surse foto:  history.com, timeanddate.com, homedit.com, home-designing.com, rukle.com, housetohome.co.uk, pinterest.com, easyday.snydle.com, bkshowplace.com

Lasă un Comentariu...

*