Idei inedite pentru o casă magică de Crăciun

Cu toții așteptăm cu nerăbdare sărbătorile de iarnă, perioada în care magia pare să plutească în aer. Crăciunul este o sărbătoare perfectă pentru a fi petrecută acasă, alături de familie și de prieteni, așadar, amenajarea locuinței în spirit de sărbătoare poate să ofere un plus de magie și să încânte deopotrivă adulții și copiii.

Dacă nu ai idei legate de modul în care trebuie să îți amenajezi casa de Crăciun, iată câteva idei care îi vor uimi, cu siguranță, pe cei dragi.

Împodobește întreaga familie!

Majoritatea oamenilor își împodobesc doar bradul sau casa. Tu poți merge mai departe și poți încerca să îți împodobești întreaga familie. Există nenumărate costume croite special pentru Crăciun, de care se poate bucura toată lumea, îndeosebi dei mici. Femeile și fetele familiei pot purta un costum crăciuniță iar bărbații au o mulțime de costume de Moș Crăciun din care pot alege. Pentru copii, soluțiile sunt mult mai variate și pot să însemne costume de reni, de îngerași sau chiar de zâne.

Schimbă-ți toate lenjeriile și accesoriile de pat!

Păturile și canapelele sunt elemente extrem de importante ale încăperilor din casă, prin mărimea și impozanța lor. Cu siguranță, acestea au un rol estetic decisiv, așadar, o simplă înlocuire a lenjeriilor ede pat, a pernelor și a accesoriilor poate să transforme în mod radical orice încăpere. Poți miza pe lenjerii clorate în roșu sau pe lenjerii cu motive de Crăciun. Sunt populare lenjeriile cu brăduți sau cu Moș Crăciun. De asemenea, vei găsi o mulțime de perne decorative construite special pentru sărbătoarea de iarnă, cum ar fi pernuțele sub formă de stea.
Atâta vreme cât de asiguri că nu exagerezu cu numărul de culori folosite la amenajare, rezultatul poate să fie impresionant!

Folosește-te de lumini!

Crăciunul este o sărbătoare luminoasă și călduroasă, așadar, simplele luminițe care strălucesc din diverse părți ale casei pot reprezenta accesoriul perfect. Poți miza pe lumânări care să ofere o lumină naturală și plăcută și care să ofere un miros plăcut, sau poți alege luminițe electrice, mici, colorate și vioaie. Lumânările își vor găsi cu ușurință locul pe masa de Crăciun iar instalațiile pot fi desfășurate peste tot prin casă. Dacă locuiești la casă, îți poți îmbrăca întreaga locuința în lumini de sărbătoare.

Acordă o atenție sporită bucătăriei

Dacă mergi prin magazinele de produse casnice înainte de sărbătorile de iarnă, vei descoperi o mulțime de farfurii, pahare, fețe de masă și accesorii de bucătărie special realizate pentru acestea. Poți să faci o sesiune de cumpărături dedicată acestori accesorii și să achiziționezi elemente deosebite care să îți coloreze fiecare Crăciun în următorii ani.

Inovează!

Crăciunul este una dintre sărbătorile care îți permit să inovezi. Chiar dacă nu ai un buget pentru lumini și lenjerii noi, poți găsi soluții care mai de care mai interesante. Spre exemplu, poți îmbrăca toate ghivecele într-un material textil, de culoare roșie, care să te ducă instant cu gândul la Moș Crăciun. De asemenea, te poți folosi de panglici colorate pentru a construi cele mai interesante aranjamente.
Coșurile împletite, crenguțele de brad și hârtia colorată pot face minuni dacă intră pe mână unei persoane pline de inspirație, cu spiritul de Crăciun adânc înrădăcinat în suflet.

Magia Crăciunului este construită de căldura pe care ne-o oferim unii altora, așadar, atâta vreme cât îți dai interesul să îți amenajezi casa în cel mai plăcut mod  posibil, vei reuși să o aduci mai aproape de tine și de familia ta. 

Lasă un Comentariu...

*