Fericiți cei care au o cameră întreagă amenajată pe post de dressing, ei nu au aceleași bătăi de cap când vine vorba de aranjarea pieselor vestimentare în dulapuri, cu toate că și ei la un moment dat se pot confrunta cu această dilemă.
Celorlalți, majoritatea dintre noi, mai puțin privilegiați din acest punct de vedere, nu le rămâne decât să caute cele mai bune soluții în vederea organizării eficiente a spațiului interior al dulapului de haine.
Ori cât de banal ar părea acest subiect, vine o zi în care pur și simplu simți că explodezi de nervi pentru că fie nu mai ai loc suficient pentru a depozita nici măcar o bluză, fie dulapul de haine este atât de aglomerat încât cu greu mai găsești rochia preferată, cumpărată vara trecută.
Și cum să renunțăm la haine ne este foarte greu, ce poți face astfel încât, să nu transformi acest eveniment într-un declanșator al depresiei. Așa cum spuneam într-un material trecut, aici, dezordinea este unul din motivele care pot declanșa starea de depresie.
Așadar, hai să evităm acest lucru și să încercăm să scoatem maximul din dulapul tău de haine.
Ce trebuie să faci?
1. Chiar dacă nu te încântă idee, ar trebui totuși, mai întâi de toate, să faci un scurt inventar asupra hainelor din dulapul tău. Cu siguranță vei găsi articole vechi de când lumea sau haine cu etichetă pe care nu le-ai îmbrăcat niciodată. Calcă-ți pe inimă și renunță la ele. Cu ocazia aceasta, dulapul fiind mult mai liber, vei putea merge la noi cumpărături 😉
2. Organizează-ți hainele în funcție de culori. Așezate frumos, ca pe rafturile din magazine, îți va fi mult mai ușor să-ți asortezi hainele când ieși în oraș sau te pregătești de serviciu.
Mai mult, dacă spațiul din dulapul de haine îți permite așează-le frumos pe umerașe. În primul rând vor ocupa mai puțin spațiu, în al doilea rând găsești mai ușor articolul vestimentar pe care ți-l dorești și nu în ultimul nu vor mai fi la fel de șifonate ca atunci când sunt împachetate. Aceste spații de depozitare sunt cu atât mai eficiente cu cât jobul te obligă să ai o ținută business în fiecare zi. Astfel, dacă nu ți-ai schimbat de mult dressingul poate ar fi bine să te gândești la o nouă investiție în care să ai mult spațiu de depozitare pentru umerașe. Sau poate ar fi bine să te orientezi către un suport nou de haine, deschis. Nu este foarte scump, în schimb este trendy și te va face foarte fericită.
Astfel, dacă nu ți-ai schimbat de mult dressingul poate ar fi bine să te gândești la o nouă investiție în care să ai mult spațiu de depozitare pentru umerașe. Sau poate ar fi bine să te orientezi către un suport nou de haine, deschis. Nu este foarte scump, în schimb este trendy și te va face foarte fericită.
Aceste spații de depozitare sunt cu atât mai eficiente cu cât jobul te obligă să ai o ținută business în fiecare zi. Astfel, dacă nu ți-ai schimbat de mult dressingul poate ar fi bine să te gândești la o nouă investiție. Orientează-te către un model prevăzut cu mai mult spațiu de depozitare pentru umerașe. Sau poate ar fi bine să te orientezi către un suport nou de haine, deschis. Nu este foarte scump, în schimb este trendy și te va face foarte fericită.
3. Ține cont de sezonul în care te afli pentru a-ți organiza hainele în dulap. În fiecare sezon, pentru a scăpa de transpirația ce ți se formează în dreptul tâmplelor, alege să-ți muți la îndemână hainele corespunzătoare. Este foarte enervat să îți trebuiască un lucru și să fie nevoie să scoți toate hainele de pe raft, pentru că el este pitit undeva în spate.
4. Păstrează lenjeria, ciorapii și alte astfel de mici piese în compartimente separate. Sertarele sau cutiile de depozitare se vor dovedi foarte utile.
5. Dacă nu ai uși glisante folosește inclusiv spațiul de pe verticală al ușilor. Aici poți depozita de la eșarfe, bijuterii și până la curele. Astfel, toate acestea îți sunt la îndemână, îți este ușor să le potrivești la ținută avându-le pe toate în față și, în plus, economisești spațiul din dulapurile sau cutiile unde le ții acum.
sursa foto: ro.pinterest.com