Care sunt secretele unui dressing ca în filme?

Indiferent cât de mare ar fi dulapul/dressingul tău, cu siguranță de-a lungul timpului ai făcut în așa fel încât acum acesta este spațiu de depozitare și pentru alte articole decât cele vestimentare, fiind departe de un dressing ca în filme.

Cum sa ai un dulap super organizat în 6 pasi (1)

Picture 1 of 3

Ori, dacă în prezent te afli în situația în care îți este greu să-ți găsești rochia preferată, de cât de sufocat este dulapul tău de haine, credem că a venit momentul pentru o organizare generală a acestuia.

În cele ce urmează, ți-am pregătit 6 tipsuri, 6 idei pe care ai putea să le utilizezi astfel încât dulapul/dressingul tău să devină din nou încăpător, dar pentru obiectele de care chiar ai nevoie și pentru care acesta a fost proiectat.

1. Primul pas în aventura organizării dulapului de haine este să scoți totul, dar absolut totul din el.

Găsește un loc unde să depozitezi maldărul de haine, păturile, cutiile de pantofi și restul obiectelor ce și-au făcut culcuș aici. Înarmează-te cu răbdare și ca să fie mult mai fun pornește muzica, asigură-te că ești bine dispusă și că nu vei percepe ca pe o povară această activitate.

O idee foarte bună, mai ales dacă ai spațiu, ar fi să-ți achiziționezi din timp un suport de haine, din acela din metal sau plastic, cu rotițe (ce facilitează manevrarea lui dintr-o parte în alta) și doar o bară pentru umerașe. După finalizarea proiectului ai putea să-l ții tot în dormitor sau poate într-o cameră unde îți usuci și calci rufele. Rolul acestuia este de a pune o parte din haine pe umerașe pentru ale vedea mai bine decât aruncate unele peste altele în mijlocul casei.

2. Pasul doi îl reprezintă inventarierea obiectelor și împărțirea lor pe categorii. Unii oameni, care își câștigă existența din așa ceva (în străinătate, nu la noi), obișnuiesc să-și aducă și câteva cutii pe care să lipească etichete cu pulovere, rochii, pantofi etc. Poate că implică mai mult efort, dar cu siguranță eficiența acestei sortări se va dovedi la final. Totodată, ar trebui să ai și o cutie pentru diverse, șireturi, șosete desperecheate, baterii, produse de igienă și alte obiecte pe care le-ai mai depozitat în dulap.

3. Acum urmează partea cea mai simplă, cea în care începi și elimini obiectele care nu fac parte din vestimentația ta, precum prosoapele de baie sau bucătărie, lenjeria de pat, lumânărelele parfumate etc.

4. Mult mai dificil decât pasul precedent este să renunți – renunți la articole vestimentare. Însă, în cele din urmă le vei putea elimina din dulapul tău, mai ales dacă îți vei răspunde la câteva întrebări, precum: De când nu am mai purtat rochia asta, am scos-o din dulap în ultimul an?, Chiar am nevoie de trei buze același model?, Pantalonii sau jacheta îmi mai vin sau mi-au rămas mici?

Dacă răspunsurile la aceste întrebări se vor dovedi în mare parte negative atunci îți va fi mult mai ușor să iei o decizie. Iar hotărârea o vei lua cu atât mai ușor cu cât hainele tale au suferit degradări, precum mici găuri în materiale, s-au lărgit foarte mult, s-au decolorat sau, în cazul șosetelor, sunt desperecheate. Acum tot ce-ți mai rămâne este să le triezi un pic, care dintre ele vor ajunge direct în coșul de gunoi și cărora crezi că poți să le găsești alți proprietari.

5. Ești mai aproape de a avea dressingul ca în filme cu un pas, însă înainte de a-ți baga hainele înapoi, asigură-te că spațiile din interiorul său sunt curate, că le-ai șters de praf și ai reîmprospătat aerul din interiorul său.

6. Ultimul, dar nu cel din urmă pas, ba chiar cel mai important este să-ți așezi hainele frumos în dulap. Cu cât sunt mai bine organizate, cămăși la cămăși, pantaloni la pantaloni, cu atât mai ușor îți va fi să te îmbraci dimineața când te grăbești. Mai mult, dacă ai spații generoase pentru a-ți pune lucrurile pe umerașe profită din plin de acest lucru. În felul acesta vei putea depozita mai multe obiecte, le vei putea vedea mai ușor și, în plus, proaspăt călcate după spălat nici nu vor mai dobândi acela cute obținute prin împachetarea.

Totodată, chiar dacă nu-ți face plăcere să calci, încearcă să faci din asta un obicei. De ce? Pentru că niciun dressing surprins într-un film nu include haine șifonate. Mai mult, toate acele cute, lăsate la vedere, ți-ar putea crea impresia de dezordine. În plus, și mai important decât imaginea creată, rufele călcate și așezate pe umeraș ocupă mai puțin spațiu. Este mai simplu să iei direct cămașa pe tine decât să stai să o calci, chiar înainte de a pleca la muncă și, nu în ultimul rând, este mult mai sănătos să procedezi așa pentru tine și pentru dressingul tău. Prin călcarea hainelor, mai ales dacă utilizezi un fier de călcat cu abur, 99% dintre bacterii sunt eliminate în timpul acestui proces.

În plus, dacă ai alege să investești într-un fier de călcat performant, ușor de manevrat, depozitat, precum un astfel de fier de călcat vertical, cu abur, ce-ți permite să calci rufele chiar pe umeraș, atunci nici călcatul nu ar mai fi așa o povară.

Un astfel de produs te-ar ajuta să economisești timp prețios, cu atât mai mult cu cât nu va trebui să mai speli tricoul preferat după fiecare purtare. Chiar dacă miroase a fum de țigară ai putea să-l bagi din nou în dulap, cu condiția ca înainte să-i aplici un tratament special, cu abur!

Acum că ai aflat toate secretele, ce-ți mai lipsește pentru a avea un dressing ca în filme? Fierul de călcat? Descoperă aici și află totul despre fiarele de călcat de ultimă generație și despre cât de mult timp ți-ar putea salva și îmbunătăți considerabil ordinea din dulapuri.

sursa foto:  www.hgtv.com

Categorie: DIY

Lasă un Comentariu...

*