De cele mai multe ori, modificările în locuință pot fi foarte variate, începând cu schimbarea pereților sau remobilarea încăperilor și terminând cu decorarea mesei de cafea. Acest tip de schimbări implică fie eforturi fizice și financiare mai ridicate, fie sunt extrem de simple. Totuși, o schimbare poate fi făcută și cu ajutorul diferitelor modele de covoare.
Aceste covoare pot fi schimbarea simplistă, dar plină de efect, pe care ne-o dorim în diferite încăperi din căminul nostru. Cu ele poți aduce o pată de culoare sau poți crea contrast, te poți juca cu diferite texturi sau poți să oferi un plus de personalitate spațiului. În multe cazuri, un covor nou este necesar, fie pentru ca cel vechi este tocit, are pete care nu mai ies sau pur și simplu nu se mai potrivește cu ideea ta de modern.
Alegerea celor mai potrivite covoare pentru fiecare cameră a locuinței tale este o misiune importantă. Ele au puterea de a schimba complet atmosfera unui cămin, dau o notă de eleganță, înveselesc și aduc căldură interiorului. Ca să te bucuri și tu de frumusețea și eleganța acestor covoare pentru livingul tău, ține cont de câteva reguli simple atunci când le alegi. Fiindcă, livingul este încăperea în care familia petrece mult timp împreună sau întâmpină oaspeții, el trebuie să fie amenajat astfel încât să aibă un aer primitor și de bun gust.
Pentru a reuși să îi oferim toate aceste calități sufrageriei, după ce am ales culoarea pereților și a mobilierului, după ce am cumpărat toate celelalte obiecte de decor, ajungem la alegerea covorului. El trebuie ales cu grijă, să completeze aspectul livingului și trebuie să ținem cont de câteva aspecte importante.
Covoare pentru livinguri mici
În cazul în care ești posesorul unui living mic, covorul poate fi pus în fața canapelei, astfel încât centrul acestuia să coincidă cu centrul măsuței de cafea, amplasată deasupra lui. Când te decizi asupra dimensiunii covoarelor pentru livinguri mici, poți opta pentru una dintre următoarele variante:
-
un covor are să aibă lățimea egală cu cea a canapelei;
-
un covor mai îngust decât lățimea canapelei. În cazul de față, aceste covoare vor avea un rol mai mult decorativ decât practic;
-
un covor puțin mai lat decât lățimea canapelei.
Un alt criteriu de care trebuie să ținem cont atunci când alegem diverse modele de covoare este stilul. Culorile, textura și imprimeul contează foarte mult în definirea stilului unui covor.
Stiluri de covoare
Pentru livingurile amenajate în stilul clasic, cele mai potrivite covoare sunt cele în nuanțe de roșu, bordo, maro, gri, verde sau cu imprimeu. Mai exact, modelul ideal este reprezentat de covoarele turcești. În mod normal sunt confecționate din lână, dar prețul prea ridicat nu ne prea bucură. De aceea, pe piața au apărut o mulțime de modele confecționate din fibre sintetice care arată foarte bine, fiind totodată accesibile și din punct de vedere al prețului.
Pentru livingurile moderne se potrivesc acele covoare care se deosebesc de cele clasice atât prin textură, cât și prin culoare. În ultimii ani, modelele de covoare lățoase, denumite shaggy, a fost foarte popular. Un alt model foarte căutat este conceput special pentru completarea decorului unui living modern. Mai exact, este vorba despre covoarele cu textură reliefată, cu imprimeu abstract, în diferite variante cromatice, de la cele pale și rezervate, până la cele mai puternice.
Stilurile rustic și eco se definesc prin textile din fibre naturale. Cele mai potrivite covoare în cazul unor livinguri amenajate în stilul rustic vor fi cele din lână, bumbac, iută sau sisal. În privința culorilor, caută covoare în nuanțe legate de natură: tonuri de bej, maro, verde etc. Atât stilul eco cât și cel rustic sunt ideale pentru expunerea unor covoare cu imprimeu etnic.
Forma covoarelor
Deși majoritatea persoanelor consideră că unei încăperi dreptunghiulare i se potrivește un covor în aceeași formă, se înșală. De foarte multe ori un covor lung, oval sau care urmează forma măsuței de cafea va da accente interesante încăperii. Important este să ținem cont de dimensiunea lui pentru a păstra proporțiile.
Ce culoare/ culori să alegem?
Culoare covorului este foarte importantă. În camere de dimensiuni mici sau în camerele întunecoase alegeți covoare în culori pastelate. În schimb, dacă e mai mare camera, un covor închis la culoare va crea un contrast plăcut. Este foarte important să nu folosim aceeași culoare pentru canapea și covor, mai ales dacă ai ales un covor într-o culoare puternică. Ele ar trebui să aibă culori contrastante, care să evidențieze piesele, sau poți să alegi elemente decorative, inclusiv covorul, în nuanțe asortate de maro.