Corpuri de iluminat – cum să le alegem?

Suntem creați de așa natură încât avem nevoie de lucruri care să ne lumineze. Omul nu poate să trăiască în întuneric, și la propriu și la figurat. Pentru sensul figurativ nu avem sfaturi și nici nu s-ar cădea să ne aventurăm în astfel de discuții însă, pentru problema întunericului la propriu, avem soluții și ele se numesc corpuri de iluminat.

Corpuri de iluminat (2).jpg

Picture 2 of 5

Corpurile de iluminat sunt o alegere inspirată care poate să contribuie decisiv la crearea unei imagini deosebire din punct de vedere al design-ului interior al unei încăperi. Fie sunt clasice sau moderne, lustre sau veioze, candelabre sau aplice, nimic nu ne limitează atunci când vine vorba despre corpuri de iluminat. Ele sunt folosite peste tot prin casă și în jurul acesteia, însă necesită și un plus de atenție. Specialiștii sunt de părere că este important ca lumina să vină din spate atunci când citești sau te uiți la televizor, pentru a nu-ți obosi ochii. Experții în Feng-Shui susțin că nu trebuie să plasezi niciodată o lustră deasupra patului în care dorimi. De aceea, fiecare încăpere e diferită: lumină puternică și direcționată pentru bucătărie, lumină pentru citit în living sau dormitor și lumină pentru atunci când ne uităm la TV. Ceea ce putem spune că au în comun toate încăperile din punct de vedere al acestor corpuri de iluminat este că toate necesită o lumină generală ambientală. După cum se vede, părerile sunt împărțite. În final, decizia ne aparține, dar trebuie să ținem cont și de câteva repere care ne ajută să facem alegerea perfectă.

Mărimea camerei pentru care alegi lustra ar trebui să fie primul lucru pe care îl ai în vedere. Volumul mobilei și aglomerația încăperii pot fi estompate cu ajutorul unui abajur simplu, cu formă geometrică, dintr-o singură culoare, de preferat deschisă. Dacă încăperea îți permite, poți utiliza mai multe corpuri de iluminat. Într-o cameră spațioasă se poate plasa un candelabru romantic sau un glob imens din hârtie. Nu uita că lustra, piesa centrală a casei, nu trebuie să lipsească.

Funcționalitatea este un alt punct de interes pe care trebuie să îl ai în vedere. Zonele principale ale unei încăperi pot fi marcate cu ajutorul unor lămpi sau spoturi. În living, de exemplu, poți să delimitezi spațiile pentru diferitele activități care s-ar putea desfășura aici. De exemplu, un candelabru impunător desupra mesei sau o lampă cu picior de birou, așezată lângă canapeaua pe care citești, te vor ajuta să pui în valoare fiecare aspect al camerei. Astfel, deși înainte lipsa spațiului ți se părea o problemă, acum o poți mascu cu diferite corpuri de iluminat.

Scopul unei lustre nu este e a ascunde un bec sau un defect pe tavan. Corpurile de iluminat pot să devină piese de rezistență într-o încăpere, sau pot fi niște accesorii fără de care designul interior ales ar fi incomplet. De aceea, este recomandat să îmbinați culorile pentru fiecare cameră. Un abajur colorat va da un plus de originalitate camerei. Pentru diferite lămpi coomplementare sau spoturi poți opta pentru becuri colorate. Le poți aprinde doar atunci când simți nevoia sau când ai nevoie să creezi o anumită atmosferă.

Materialul din care sunt realizate aceste corpuri de iluminat este foarte important. Fie că este un imprimeu floral, un abajur perforat sau particule cu cristal, ai de ales dintr-o varietate de modele pe care piața de specialitate o pune la dispoziție. Imprimeurile sau perforațiile se reflectă de minune pe pereții camerei, iar pe lămpile cu abajur din material textil sau hârtie se adună mult praf care, în timp, le fac să fie mate, murdare, schimbându-și total aspectul inițial.

Alegerea unor corpuri de iluminat care să vă pună încăperea în evidență nu este atât de ușoară pe cât ne-am fi imaginat. În articolele viitoare, vom discuta și despre tipurile de corpuri de iluminat care se potrivesc fiecărei încăperi în parte.


Lasă un Comentariu...

*