Sunt numeroase spații în care chiar dacă sunt prezente multe surse de lumină naturală tot ai impresia că duc lipsă de ceva. Poate acel ceva este culoarea, dar nu oricare, una care să însenineze atmosfera, care să aducă viață într-un decor.
Și pentru că luminii îi asociem cel mai des galbenul, ce culoare mai potrivită am putea găsi și integra în căminul nostru?
Galbenul are numeroase semnificații, în plus, este una din cele mai calde culori, care poate, chiar și în cantități mici, să schimbe complet atmosfera dintr-un spațiu. Pe lângă „impresia artistică” pe care reușește să o impună unei încăperi, galbenul, simbolul vieții și tinereții, este un bun stimulent în ceea ce privește exuberanța.
Tocmai de aceea este extrem de potrivit pentru zonele de lucru, pentru că are menirea să-ți reîncarce constant bateriile și să-ți schimbe tonusul.
Astfel, galbenul devine soluția numărul 1 atunci când vrei să dai naștere unui spațiu frumos, creativ și totodată luminos, cu atât mai mult cu cât nu îl aplici oriunde, ci mai degrabă la nivelul tavanului.
Aici la înălțime poți jongla cu imprimeuri, tonuri pale sau, din contră, extrem de puternice, iar rezultatul va fi de fiecare data același, o cameră extrem de luminoasă și primitoare.
Tu ai recurge la galben ca să-ți personalizezi locuința, mai exact tavanul?
Sursa foto: www.apartmenttherapy.com