Variante de case ieftine şi ecologice

Variante de case ieftine si ecologice 10

Picture 2 of 11

Dacă în trecut oamenii doreau să aibe case cât mai mari, mai spaţioase şi opulente, astăzi a apărut un nou trend, care se răspândeşte rapid. Casele mici, economice şi ecologice sunt preferate celor mari, greu de întreţinut şi costisitoare. Eficientizarea spaţiului, reciclarea materialelor şi grija pentru mediul înconjurătoar par a fi cele mai importante criterii după care oamenii îşi aleg tipul de casă. Economiile nu sunt nici ele de neglijat, dacă se optează pentru astfel de locuinţe. Pentru a ridica o astfel de casă este nevoie în primul rând de materiale de construcţie reciclate – lemn, fier, cărămizi, piatră etc. sau de materiale pe care le aveţi la îndemână, spre exemplu lutul. Utile ar fi şi câteva cunoştinţe în domeniul construcţiilor, astfel nu va mai trebui să angajaţi meşteri şi veţi economisi o sumă considerabilă. Mai mult, apelaţi şi la ajutorul rudelor şi al prietenilor, aceasta fiind o metodă folosită de multe persoane care şi-au construit case ieftine. O casă ieftină nu trebuie neapărat să fie ridicată de la zero, dacă aveţi imaginaţie, puteţi să vedeţi în aproape orice lucru o potenţială locuinţă, spre exemplu o veche rulotă sau un container maritim.

Iată câteva tipuri de case care sunt totdată ieftine, ecologice şi confortabile.

Casa din saci de pământ

Construcţia unei case din saci de pământ este considerată una dintre cele mai ecologice şi ieftine modalităţi de construcţie. Aceasta se inspiră din tehnicile militare vechi, în care sacii de nisp se foloseau pentru ridicarea a unor structuri solide. Potrivit site-ului Webecoist.com,  dacă se foloseşte această metodă, o casă cu o amprentă la sol de 11 de metri pătraţi, plus 5 metri pătraţi la mansardă costă doar 300 de dolari.

Casa din lemn

Casele din lemn sunt şi ele variante ecologice şi ieftine. Acestea sunt călduroase, confortabile, iar dacă se foloseşte un sistem special de îmbinare a căpriorilor, nu trebuie să îi bateţi nici măcar un singur cui. Casa din imagini  este o cabană din lemn şi are o suprafaţă locuibilă de doar 37 de metri pătraţi şi a costat numai 2000 de dolari. În plus, casa este  alimentată doar cu energia produsă de panourile solare montate pe acoperişul său.

Casa din chirpici

Un alt material ieftin, la îndemînă şi ecologic este chirpiciul. În Anglia, un fost profesor de artă din Anglia şi-a construit o casa din chirpici şi a cheltuit doar 150 de lire sterline, folosind materiale de care a făcut rost singur.

Casa-rulotă

O altă opţiune pentru cei care îşi doresc să aibă o locuinţă ieftină şi cărora nu le place să fie ţintuiţi într-un singur loc, ar fi renovarea unei rulote vechi. Spre exemplu, un cuplu a cheltuit 5700 de dolari pentru amenajarea unei locuinţe într-o rulotă. (rulota a costat 3700 de dolari, iar renovarea şi amenajarea ei, alţi 2000.

Alte tipuri de case

O casă din baloţi de paie, cu o suprafaţă de 71 de metri pătraţi, costă aproximativ 20.000 de dolari. Un alt tip de casă, care are un preţ mai mare, însă nu se ridică la costul celor tradiţionale, este cea din containere maritime. Amenajarea unei astfel de locuinţe se ridică la 40.000 de dolari.

Pentru cei care nu mai vor să opteze pentru variantele clasice de locuinţă, există variante destule. În plus, casele neconvenţionale sunt mai ieftine, mai prietenoase cu mediul, mai confortabile şi arată spectaculos. Dacă veţi alege una dintre locuinţele de mai sus, cu siguranţă nu veţi regreta!


Lasă un Comentariu...

*