Intră pe site-ul oficial Altecovent și vezi cum poți economisi în locuința ta

În aceste vremuri se vorbește tot mai mult despre nevoia de economisi cât mai mult, având în vedere scumpirile din ultima perioadă. Criza bate la ușă, iar inflația galopantă ne afectează din ce în ce mai mult. Cu toate acestea nu putem renunța la confortul din locuință sau la achiziția unor produse ce ne sunt indispensabile. Desigur că putem găsi soluții pentru a economisi pe termen lung și pentru a ne bucura de același confort.

 

Vorbim în acest context despre apa caldă și încălzire, mai ales că suntem în prag de iarnă. Suntem avertizați de luni bune privind facturile ce vor crește cu mult peste cele din anii trecuți. A reduce însă temperatura din locuință sau a apei pe care care o folosim nu este deloc o soluție care să ne încânte.

 

Pe de altă parte trăim în secolul în care tehnologia și-a pus amprenta destul de mult și vine cu soluții optime pentru noi. O pompă de căldură aer-apă spre exemplu poate fi o metodă eficientă de încălzire. Datorită tehnologiei, astfel de pompe vin cu foarte multe avantaje de care noi să ne putem bucura. Comparativ cu alte produse din aceeași gamă, pompele de căldură aer-apă sunt mult mai accesibile la preț și vin de asemenea cu o serie de beneficii importante.    

 

Beneficiile unei pompe de căldură aer-apă și cum funcționează aceasta

 

Pompele de căldură pot oferi o încălzire eficientă și o răcire eficientă a aerului din locuință, încălzirea apei menajere și furnizarea de căldură în pardoseală. Achiziția lor este una inteligentă, având în vedere costurile reduse ce vor fi furnizate după instalarea acesteia.

 

Pompa de căldură aer-apă se folosește de aerul de la exterior și cu cât gradele din termometre coboară sub limita de îngheț cu atât aceasta devine mai eficientă – aici gasesti pompe de caldura eficiente. Desigur că funcțiile unei astfel de pompe nu se opresc aici.

Un brand de nișă ce vine cu o gamă largă de astfel de produse este Altecovent. Compania este specializată în acest domeniu, oferind soluții eficiente pentru cerințele din aceste vremuri.

Altecovent comercializează pompe de căldură marca Hajdu ce vin la rândul lor cu beneficii importante. Acestea nu doar că încălzesc aerul din locuință, ci și îl răcesc în anotimpurile călduroase. Mai mult, au capacitatea de a încălzi apa până la 80 de grade Celsius pentru a fi utilizată pentru circuitul de încălzire în pardoseală.

Practic, aceste pompe de căldură ne pot oferi tot confortul de care avem nevoie. Un lucru important de menționat este faptul că acestea au capacități diferite în funcție de modelul pe care îl alegi.

Este important ca înainte de a achiziționa o astfel de pompă să știi care este branșamentul electric din locuința ta. În funcție de acest lucru vei putea alege pompă de căldură aer-apă Hajdu pentru monofazat – între 4 și 16 kW sau trifazat – între 12 și 30 kW. Pentru mai multe detalii în acest sens intra pe site-ul oficial Altecovent și vei găsi informațiile de care ai nevoie.

Ce mai trebuie să știi despre pompele de căldură

Astfel de pompe nu poluează având în vedere că folosesc o sursă regenerabilă și au un consum de energie redus. Este important să ținem cont și de acest aspect deoarece poluarea a atins deja cote alarmante în ultima vreme. Ori dacă avem ocazia să achiziționăm o pompă de căldură ce nu poluează, cu siguranță ar trebui trecută pe listă.

În viitorul apropiat tot mai mulți consumatori casnici vor fi în căutarea acestor pompe de căldură, înțelegând valoarea și beneficiile acestora. Fapt pentru care valoarea locuinței va crește considerabil.

În plus, acestea produc mai multă energie decât consumă fapt pentru care vorbim despre economii însemnate, mai ales dacă sunt utilizate cu panouri fotovoltaice.

Astfel de pompe sunt silențioase, nu vei fi deranjat de zgomote incomode. Le poți utiliza în orice anotimp și te bucuri de un mediu cât mai confortabil în propria locuință.

Pompele de căldură de la Altecovent pot fi controlate și de la distanță

Ne place să fim în tendințe și nu pentru că este neapărat un moft, ci pentru că ne dorim să fim cât mai eficienți cu ajutorul tehnologiei.

În acest context, pompele de căldură pot fi controlate de la distanță cu ajutorul unui sistem. Acesta dispune de o telecomandă, dar și de o aplicație special concepută în acest sens. Nu trebuie decât să o conectezi la internet, iar apoi să o programezi la ce oră să pornească, cât și la temperatura pe care tu o preferi. Și în acest context vei putea ține evidența consumului.

 

Iată deci cât de avantajoase sunt aceste pompe de căldură. Poți descoperi întreaga gama de produse de la Altecovent, poți cere de asemenea consiliere personalizată pentru a alege ceea ce este mai potrivit pentru tine.

 

Date de contact:

info@ventilatiecurecuperarecaldura.ro

Corund, Harghita

 

 

Lasă un Comentariu...

*