Casele inteligente sunt tot mai populare în toate colțurile lumii. Conceptul a fost gândit pentru a crea un confort mai bun și pentru a face economie pe termen lung, în condițiile în care nu mai este folosită inutil energia termică și electrică. De fapt, locuințele smart au rolul de a simplifica viața fiecăruia. În funcție de buget există dispozitive sofisticate, dar și lucruri accesibile la un preț rezonabil care pot îmbunătăți locul unde trăiești.
Casele „smart” îți dau posibilitatea de a controla și de a monitoriza de la distanță diferite dispozitive inteligente. Astfel, viața ta devine mai relaxantă și ai mai puține griji. Diverse obiecte pot transforma locuința ta într-o casă inteligentă. Poți opta pentru: roboți de bucătărie, roboți de curățenie corpuri de iluminat și becuri wireless, termostate, sisteme de boxe wireless, prize și întrerupătoare wireless, sisteme de monitorizare a energiei electrice sau încuietori de uși. De asemenea, lista include frigidere, mașini de spălat, televizoare, senzori de detectare pentru inundație și fum. Este considerat un obiect inteligent pentru o casă „smart” tot ce poate fi conectat și controlat de la distanță prin intermediul unei aplicații sau prin comenzi vocale.
Îți prezentăm mai jos câteva modalități prin care poți să faci casa mai inteligentă:
- Panou de control. Orice smart home ar trebui să includă un mini hub (panou de control) prin care să puteți accesa toate obiectele inteligente din casă. Astfel, dacă sunteți la serviciu sau în vacanță veți avea opțiunea de a opri sau de a activa obiectele din interiorul casei. Acest device este „creierul” sistemului smart home. Este un panou de control la care sunt conectate aparatele smart și care vă dă posibilitatea să accesați diferite comenzi, chiar dacă sunteți pe drumuri sau prinși în trafic și veți ajunge acasă un pic mai târziu decât v-ați fi dorit. De asemenea, este o modalitate bună de a „speria” hoții atunci când sunteți în concediu.
- Interfoane și videointerfoane. Toată lumea dorește să se simtă protejată și în siguranță. Interfoanele oferă o liniște în plus pentru familie. Aceasta este o opțiune potrivită pentru a face casa ta mai sigură. Totodată, poți să te gândești la un interfon cu transmisie video care permite identificarea persoanelor cunoscute. Astfel nu vei permite vreodată accesul unor impostori sau unor hoți. Un interfon inteligent de calitate oferă posibilitatea de a identifica oamenii din exterior chiar și în condiții de iluminozitate slabă.
- Încuietoare inteligentă. Pentru a spori securitatea locuinței tale poți instala încuietori inteligente. Acestea pot funcționa chiar și fără chei și pot fi activate prin touchpad. Într-o casă smart, încuietorile inteligente îți vor da șansă să blochezi și să deblochezi ușa de pe telefon. Vei putea astfel să lași o persoană dragă să intre în casă chiar dacă tu ești prins încă la muncă.
- Becuri led wireless. Aceste obiecte sunt ideale pentru orice „smart home”. Prin intermediul unui bec led cu wireless ai posibilitatea să ajustezi automat intensitatea luminii și tipul acesteia, oriunde ai fi.
- Termostate inteligente. O casă „smart” are nevoie de o eficiență energetică. Termostatele inteligente pot fi instalate în locul celor clasice. Ele pot optimiza utilizarea energiei. Cele mai performante sunt capabile să ajusteze singure timpul de funcționare pentru a limita consumul de energie atunci când ești plecat.
Datorită avantajelor pe care le oferă pe termen lung, casa inteligentă este considerată casa viitorului. Astfel de aparate și obiecte smart pe care le folosim pentru a îmbunătăți locuința au o durată lungă de viață și sunt economice. Orice investiție „smart” va fi recuperată în timp.