4 lucruri pe care trebuie să le ai în vedere pentru aerul din casa ta

Casa este locul în care trebuie să ne simțim în cea mai mare siguranță și mai ales să ne simțim cel mai bine. De aceea, tot ceea ce are legătură cu locuința noastră trebuie să ne preocupe cât mai mult.

Deși nu este un obiect, aerul din casă poate să ne pună fiecare membru al familiei într-un mare pericol. De aceea, este bine să fim prudenți și să facem tot ceea ce este nevoie pentru ca aerul din casă să fie cât mai curat, fără spori de mucegai, astfel încât să nu dezvoltăm niciun fel de problemă de sănătate. Un aer prea umed ar putea determina apariția mucegaiului, iar de aici dezvoltarea unor probleme pulmonare grave pentru toți membrii familiei. De aceea, este bine să alegem acele produse de cea mai bună calitate care să ne țină la distanță de astfel de îmbolnăviri. De asemenea, nici aerul prea uscat nu este bun pentru sănătate, putând provoca probleme în timpul somnului, dar și alte afecțiuni respiratorii.

Iată mai jos 4 lucruri pe care trebuie să le ai în vedere pentru aerul din casa ta:

1. Amplasează un dezumidificator casnic atunci când aerul este mult prea umed. Iată o soluție cât se poate de bună pentru tine și pentru membrii familiei tale. Un astfel de aparat va reduce nivelul de umezeală din locuință și va menține totul în parametrii normali. În acest fel pe pereți nu vor mai fi vizibili sporii de mucegai sau igrasie, iar cei din casă vor respira un aer mult mai curat și vor ține la distanță îmbolnăvirile respiratorii.

2. Aer prea uscat – alege un umidificator! Aceasta este o soluție perfectă pentru cei care au în locuință un aer prea uscat. Ai putea alege un umidificator casnic, care să mențină un nivel optim de umezeală în locuință. Cel mai bine este să folosești un instrument de măsurare a umidității din încăpere și atunci când constați că aerul este prea uscat să folosești un astfel de aparat. De asemenea, atunci când simți că nu poți să respiri bine în timpul nopții, ți se usucă nasul, mai mult ca sigur acestea sunt semne clare că este nevoie de mai multă umiditate.

3. Aerisește! Acesta este un aspect pe care fiecare dintre noi putem să îl facem cu ușurință. Atât dimineața devreme, imediat după ce ne-am trezit, cât și seara, mai înainte de culcare, ar fi bine să aerisim locuința sau camera în care urmează să dormim. Acest lucru va influența destul de mult calitatea somnului, astfel că ar fi bine ca aceasta să devină o regulă ce poate fi respectată de întreaga familie.

4. Izolează cu produse de calitate! Fiecare dintre noi izolăm locuința, însă nu întotdeauna alegem cele mai bune produse pentru a face acest lucru. Ai putea alege vata minerală bazaltică pentru izolația exterioară a locuinței, lăsând astfel pereții să respire mai ușor, comparativ cu polistirenul aplicat pe suprafața peretelui. Ca atare, până și izolația casei ar putea influența calitatea aerului pe care îl respirăm, iar de aici ar putea să ne influențeze destul de mult starea de sănătate, atât cea a noastră, cât și cea a copiilor noștri.

 

 

Lasă un Comentariu...

*