Shabby chic este într-adevăr un stil extrem de feminin, în care nu foarte mulți bărbați se vor simți confortabil, dar este atât de frumos, atât de bogat în pasteluri, imprimeuri florale și nu în ultimul rând lemn.
Stilul Shabby Chic este un stil boem, un stil vintage care se remarcă prin piesele de mobilier cu patină. Astfel, dacă încă mai ai scaunele de la bunica este timpul să le scoți la lumină și să le pui în valoare. Recondiționate, dar nu perfect, ca și cum abia acum au ieșit de pe poarta fabricii, aceste se vor încadra perfect în decorul chic.
Acesta este farmecul stilului, piese de mobilier peste care timpul și-a pus amprenta, care nu s-au deteriorat, din contră au căpătat un plus de farmec.
Cu toate acestea nu este nevoie să apelezi doar la piese de mobilier vechi, nu trebuie să dai buzna prin vecinii de la țară pentru a aduna toate acele piese cu forme curbe, cu personalitate și povești pe umeri, pentru că astăzi sunt producători care vin în sprijinul tău. Ei au simțit atracția pentru piesele cu patine și astfel au început să producă piese noi, cu aspect uzat.
Cum recunoști stilul Shabby Chic?
Culori
Într-o încăpere amenajată în acest stil vei sesiza că predominant este albul. Acestuia îi sunt asociate pasteluri discrete. Culorile de cele mai multe ori se regăsesc în țesături, dar la fel de bine rozul pal, bleul sau vernilul se poate regăsi în lavabila de pe un perete, în buchetul de flori de pe masa, în ceșcuțele în care-ți servești cafeaua etc.
Materiale
Dacă vorbim de piese de mobilier atunci clar vorbim de lemn, iar dacă facem trimitere la țesături atunci lenjeriile de pat, draperiile și perdelele trebuie să fie din materiale naturale precum in sau bumbac. Broderiile, dantela sunt și ele la mare căutare, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o față de masă sau șervete.
Lemnul, cu basorelief sau brut așa cum natura l-a lăsat, este perfect, mai ales dacă pe ici colo se văd urme ale vopselei scurse sau al stratului vechi de dedesubt. Lambriul din lemn, aplicat pe un perete de sus până jos va deveni piesa de rezistență a încăperii, cum la fel de bine dușumeaua vopsită în alb este un must din punctul meu de vedere, mai ales în dormitor.
Un aspect extrem de important de care ar trebuie să ții cont în cazul în care te decizi să mergi pe un astfel de decor este că lui nu-i poți asocia orice fel de accesoriu. Dacă vrei să-l respecți în tocmai atunci plasticul, inoxul și unghiurile drepte nu își vor găsi locul în acest spațiu. Formele sinuoase, curbele elegante sunt cele care definesc aspectul stilului Shabby Chic, iar dacă îți place metalul, atunci fierul forjat este cea mai bună opțiune.
Imprimeuri
Cele mai comune imprimeuri sunt florile, mai cu seamă trandafirii, în nuanțe derivate din roșu, în combinație cu verde, galben sau rozu, însă un succes la fel de mare pară să-l aibă și carourile, precum și dungile verticale sau orizontale. Tot secretul este să respecți cromatica blândă.
Corpuri de iluminat
Primul loc este ocupat fără doar și poate de candelabre. Cu cât mai multe brațe, cu atât mai bine, cu cât mai vechi și mai opulent și mai bine. Din încăpere nu ar trebui să-ți lipsească nici lumânările cu ale lor sfeșnice. Din lemn, metal sau sticlă ele vor oferi spațiului acel iz de vechi, acea aromă de vintage. Corpurile de iluminat pentru noptieră, altfel spus veiozele, au și ele un tipar de urmat. Recomandate sunt cele cu picior din lemn și abajur din material textil, de preferat cu formă conică.
Decorațiuni
Pentru o tușă finală vei avea nevoie de decorațiuni. Astfel, fie că vorbim de rame foto, de ceainice sau o carafă din tablă ruginită pe post de vază, vei vedea că strângerea acestora este mai simplă decât ți-ai fi putut imagina. Dat fiind însă că stilul în sine este foarte bogat, că beneficiază din plin de forme și imprimeuri, nici nu este nevoie să aduni prea multe la un loc. Uneori less chiar is more.
Sursa foto: inspirationseek.com, pressloft.com