Modern şi retro: stilul industrial vintage

Stilul industrial vintage 1

Picture 1 of 13

Dacă dispuneţi de un spaţiu în care stilul industrial s-ar integra perfect, însă sunteţi şi pasionaţi de stilul vintage, aflaţi că nu trebuie să alegeţi între unul sau celălalt, le puteţi îmbina cu succes.  Stilul se numeşte industrial vintage şi tot mai mulţi oameni din toată lumea îl adoptă.

Deşi pare puţin ciudat, amenajările de acest gen sunt foarte reuşite. Combinaţia originală de elemente cu un aspect industrial şi forme nefinisate, care par proaspăt scoase din fabrică, cu obiectele ce au un aer romantic, caracteristice anilor ’40-’60  reprezintă o nouă modă în amenajările interioare. Stilul se potriveşte oricărui interior, fie că vorbim despre un  un apartament sau o casă. Adăugate unui interior, notele de vintage face din orice amenajare una unică, fermecătoare.

Cel mai important aspect pentru obţinerea unui decor vintage este adăugarea unor elemente care să aibe o patină a timpului. Acestea pot fi chiar obiecte din acele vremuri, pe care le puteţi achiziţiona de la târgurile sau magazinele de antichităţi sau obiecte fabricate în vremurile noastre, dar care le imită. Variantele sunt destule, producatorii de mobilă, finisaje şi accesorii creând numeroase colecţii care să reflecte acest stil.

Ca şi mobilă pentru stilul industrial vintage, puteţi opta pentru scaune de metal cu suport în formă de şuruburi, mese de lemn cu picioare din metal, cărora li s-au aplicat pete ce imită rugina, măsuţe de cafea confecţionate din roţi de bicicletă.

Nu trebuie să finisaţi sau să vopsiţi prea mult pereţii. Stilul industrial este recunoscut pentru aspectul nefinisat, raw, astfel încât dacă aveţi pereţi din cărămidă, îi puteţi lăsa pur şi simplu aşa cum sunt, sau le puteţi aplica un strat de zugrăveală albă.  Aceştia se vor integra perfect în peisaj. De asemenea, nu vă grăbiţi să ascundeţi ţevile din metal sau cablajele vizibile, şi ele vor întregi aspectul industrial.

În privinţa iluminării, optaţi pentru corpuri de iluminat ce se inspiră din cele care se foloseau în fabrici. Mai puteţi alege lampe înalte, simple, cu picior metalic. Şi ele sunt o variantă potrivită pentru acest stil.

Elementele neutre, reci precum metalul, folosite în stilul industrial, pot fi îndulcite cu ajutorul unor elemente chic, de exemplu decoraţiuni în culori pastelate, canapele cu flori, lampadare. Poate vi se pare ciudata aceasta alaturare, insa, daca este realizata de un designer de interior, cu siguranta va fi creat un tot unitar armonios.

Stilul industrial vintage încearcă să adauge amenajărilor industriale, deseori percepute drept reci, impersonale, elemente mai calde, primitoare, romantice, care să transforme spaţiul într-unul confortabil şi personalizat. Lemnul, decoraţiunile vintage, corpurile de iluminat, toate acestea pot da spaţiului influenţe retro, vintage, iar rezultatul va fi unul spectaculos.

Lasă un Comentariu...

*