Feng Shui – reguli pentru o casă armonioasă

O casă care este amenajată în stilul Feng Shui este una liniștită și relaxantă. Ca să obținem aceste beneficii și la noi în locuință, trebuie să urmăm câteva reguli simple și să avem grijă ca mobila și elementele de decor să fie aranjate în armonie.

Feng Shui (7).jpg

Picture 1 of 6

Dacă simți vreodată nevoia de proaspăt și dacă îți dorești să îi redai locuinței tale un aer mai fresh și plin de energie, e momentul în care să apelezi la Feng Shui. Deschide ferestrele și savurează adierea vântului, adaugă lumină și culoare în locurile dominate de o atmosferă rece și umple aerul cu o energie nouă, foarte proaspătă. Joacă-te cu lumina, culorile și plantele, urmând câteva reguli de bază. Principiul este unul simplu: e vorba despre lucruri practice.

Primul pas spre o locuință armonioasă este să alungi vibrațiile negative. În cea mai mare parte a caselor sau apartamentelor vechi, tavanul este traversat de grinzi vizibile. Deși, mulți designeri de interior preferă aceste farmecul lor, potrivit principiilor Feng Shui, ele taie în două energia vitală a unei încăperi. Așadar, regula spune să nu așezăm niciodată patul sub o grindă, deoarece vei avea parte numai de oboseală, somn agitat sau coșmaruri. Spațiile de sub grinzi trebuie să rămână complet goale și nici măcar un scaun sau o masă să nu fie așezate dedesubtul lor.

Patul trebuie să fie un loc unde trebuie să te umpli de energie. De aceea, dacă acesta nu este îndreptat către o ușă sau o deschizătură, ce reprezintă o pierdere de energie, sau dacă nu este vreo oglindă în fața lui, înseamnă că respecți regulile Feng Shui. Toate aceste elemente îi extenuează pe cel care doarme. De asemenea, nu așeza în dormitor o fântână mică, cu impresia că apa îți va „legăna” somnul. Odată cu apa se scurge și energia vitală.

Formele ascuțite sunt numite în limbajul Feng Shui „săgețile secrete”, deoarece generează vibrații agresive. De aceea, îți recomandăm să rotunjești unghiurile. Cuțitele trebuie să fie, și ele, aranjate cu grijă în sertare, în timp ce mânerele ușilor trebuie să aibă forme rotunjite.

Schimbă perdelele și draperiile cu dungi sau pe cele grele și sumbre. Dungile sunt considerate bare simbolice, un obstacol care împiedică tot ceea ce vine din exterior.

Ai grijă la tablouri. Culorile triste, formele agresive, atmosfera nostalgică sau scenele de luptă nu sunt recomandate. Ele îi conferă spațiului o energie negativă. Din aceleași motive, evită să expui în camera copilului jucării de pluș care reprezintă animale fioroase, săbii de cavaleri sau pistoale.

Atenția noastră trebuie să se îndrepte și către plantele care au frunzele rigide, în formă de cuțit sau de sabie, dar și la înțepăturile cactușilor. De exemplu, bonsaii, pentru că au o energie închisă a marilor copaci, nu împrăștie energii pozitive. De asemenea, dacă plantele tale sunt bolnave, sau sunt pe cale să se usuce, ele trebuie îngrijite sau înlocuite. Florile uscate sunt considerate simbolurile morții. Pentru a beneficia de virtuțiile plantelor de interior, așază-le în sud-estul locuinței tale, locul care simbolizează prosperitatea.

Aruncă sau înlocuiește vesela ciobită, caserolele deformate sau roboții menajeri defecți. Toate acestea îți blochează energia vitală din interiorul casei tale.

Și cum trăim într-o eră a tehnologiei, este indicat ca, după folosire, să închideți întotdeauna aparatele electrice. Yang-ul lor perturbă circulația chi.

Și dacă tot am adus vorba despre yang, haideți să vedem cum să respectăm echilibrul yin-yang. Yang-ul simbolizează acțiunea, yin din contră. Pentru a fi armonie, este necesar un echilibru între cele două. De exemplu, formele și materialele sunt yin și yang. Calitatea energetică a unei încăperi depinde de alegerea lor. Materialele dure, netede și strălucitoare sunt yang, iar cele grele sunt yin. Formele curbe sunt yin ( cu excepția cercului), iar cele drepte yang.

Lumina naturală, mare furnizoare de chi, trebuie să ne invadeze spațiul nostru vital pentru a-l dinamiza. Dacă locuința ta este sumbră, ai grijă să lați, în cel puțin una sau două camere, luminile aprinse.

Praful și dezordinea sunt consumatoare de energie vitală. Nu ține reviste vechi sau ambalaje inutile. Golește regulat coșurile de gunoi. După ce ai făcut curat, deschide larg geamurile pentru a profita de energia luminii și a aerului. Oglinda trebuie să fie curățată ireproșabil, iar zăbrelele ferestrelor trebuie să strălucească.

Culorile sunt yin și yang

Culorile sunt foarte importante în Feng Shui. Trebuie să fim atenți la echilibrul lor în fiecare cameră a casei, ținând cont de energia lor dominantă. Culorile au, de asemenea, o simbolistică proprie, pe care este important să o cunoaștem.

Portocaliu – yang – este o energie strălucitoare care reprezintă entuziasm, curiozitate și favorizează schimbările.

Roșu – yang – este energia acțiunii concrete și emană senzualitate, ardoare, favorizând schimburile pasionale.

Galben – yang – este energia înnoirii și reprezintă transformarea, eliberarea. El favorizează munca intelectuală.

Verde – yin – este energia serenității și reprezintă calmitatea, abundența și favorizează inițiativele corecte.

Albastru – yin – este energia spirituală. Reprezintă serenitate, intuiție și favorizează deschiderea conștiinței și a inimii.

Maro – yin – este o energie de ancorare. Reprezintă confort, securitate și favorizează reflecția pragmatică.

One Response to “Feng Shui – reguli pentru o casă armonioasă”

Read below or add a comment...

  1. mirela says:

    useful tips!

Lasă un Comentariu...

*