Motive pentru care pisica ta are nevoie de jucării şi ansambluri de joacă

Jucăriile pentru pisici nu sunt un simplu moft! Site-ul familio.ro vine cu o ofertă variată şi atractivă de jucării şi ansambluri de joacă pentru pisici de care merită să ţii cont dacă vrei să ai o pisică sănătoasă şi fericită.

Sursa foto:  images.unsplash.com

Vom vedea în continuare că toate aceste gadgeturi sunt achiziţii importante pentru a îmbunătăţi stilul de viaţă al pisicilor. Totodată, sunt utile pentru a ţine animalele active într-un mod distractiv atunci când nu suntem acasă.

Pisicuţa ta are nevoie să se joace! 

Mulţi cred că este firesc ca pisicile mai în vârstă să aibă mai puţină energie şi să nu îşi mai dorească să se joace, preferând să doarmă toată ziua, dar lucrurile nu stau întotdeauna aşa. Pisica ta are nevoie constant de provocări incitante care să îi trezească interesul şi să o ajute să îşi consume energia. De aceea, este important să îi asiguri jucării şi ansambluri de joacă care să o stimuleze.

Iată de ce este atât de important ca pisica ta să se joace.

Prin joacă este promovată mişcarea 

Din cauza faptului că pisicile petrec mai bine de 67% din timp dormind, mulţi oameni au ajuns să le considere perne decorative blănoase pentru canapea, ceea ce este regretabil. Pisicile cu un stil de viaţă sedentar prezintă riscul crescut de a suferi de diabet, afecţiuni ale inimii sau obezitate.

Încurajând pisicile să sară după jucării sau să escaladeze un ansamblu de joacă special conceput pentru ele, de fapt este stimulată mişcarea şi se reduc riscurile apariţiei problemelor de sănătate. Prin joacă, pisica beneficiază de cel mai bun antrenament!

Este înlăturată plictiseala 

Prin natura lor, pisicile sunt curioase şi au nevoie de aventuri interesante. Fără stimulente care să le satisfacă aceste necesităţi, pisicile pot fi copleşite de depresie şi letargie, iar comportamentul lor se va schimba radical.

O modalitate excelentă pentru a combate plictiseala la pisici este să le schimbăm periodic jucăriile şi să venim, măcar o dată pe lună, cu ceva nou şi atractiv. De asemenea, construirea locurilor de joacă sau a ansamblurilor care oferă zone de căţărat, de zgâriat sau de ascuns sunt soluţii care vor ţine pisicile active şi interesate.

Promovează crearea legăturilor între pisici 

De cele mai multe ori, pisicile se simt neliniştite şi ameninţate de apariţia unui nou patruped felin în casă şi au tendinţa de a acţiona agresiv şi neprietenos. Pentru a ameliora situaţia, se pot aduce câteva jucării noi pentru pisici. Astfel, vor fi stimulate să se joace, se vor depăşi suspiciunile şi se creează o legătură între ele. Totodată, prin împărţirea aceleiaşi jucării, pisicile se obişnuiesc cu mirosul noului venit şi vor deveni mai prietenoase.

Ajută la construirea unei relaţii bazată pe încredere 

Pisicile adoptate, care probabil au suferit unele traume, pot fi timide şi rezervate cu noii stăpâni, iar acest lucru poate fi un impediment în creare unei relaţii armonioase cu oamenii sau cu alte animale din casă. Pentru a contracara acest lucru, stăpâni se pot juca cu noua pisica într-o cameră liniştită câte cinsprezece minute în fiecare zi. Desigur, nu trebuie forţată să facă nimic şi totul trebuie să decurgă cât mai firesc. În timp, instinctul de a se juca va ieşi la iveală şi pisica va deveni mai încrezătoare, renunţând la timiditate şi rezerve.

Cele mai bune jucării pentru pisica ta 

Locurile de zgâriat – Pisicile sunt dornice să îşi ascută ghiarele. Este un comportament natural prin care îşi marchează teritoriul şi se relaxează, imposibil de corectat. Dacă nu îi vei oferi un loc special pentru a face acest lucru, va zgâria uşile sau mobila.

Tunele pentru pisici – Pisicile sunt curioase şi adoră să se ascundă în locuri întunecoase şi înguste. Tunelurile pentru pisici produc sunete incitante şi pot avea jucării agăţate cu care pisica va fi încântată să se joace.

Baghete teaser – Sunt beţe care au atârnat la capăt o jucărie care zornăie sau pene. Este genul de jucărie care stârneşte interesul unei pisici după numai câteva mişcări şi îi oferă posibilitatea să exerseze mişcările de vânătoare şi prindere.

Mingiuţe – La fel ca şi baghetele teaser, mingiuţele vor deveni rapid motiv de vânătoare pentru o pisică. Modelele cu clopoţei vor stimula pisicuţa şi prin sunete.

 

 

 

 

 

 

Lasă un Comentariu...

*