Să mâncăm sănătos este deja un trend consacrat. Dar să locuim într-o casă sănătoasă? Este important așadar nu doar ce mâncăm sau câte exerciții fizice facem, ci și în ce fel de locuințe trăim. Iată mai jos motivele pentru care locuința ne afectează sănătatea.
Un lucru cert este că ne petrecem cel mai mult timp în interiorul locuințelor – mai exact 90% – iar aceste locuințe sunt de fapt medii create artificial, iluminate, ventilate, aerisite, încălzite sau răcite tot artificial. Ele ne despart de mediul natural și, de regulă, au o calitate scăzută a aerului, niveluri de iluminare naturală insuficiente, disconfort termic, iar toți acești parametrii generează probleme de sănătate, precum astmul sau alergiile.
Stă în puterea fiecăruia dintre noi să schimbăm lucrurile pentru a beneficia de un mediu de locuit cât mai sănătos. Sunt cunoscute studiile internaționale care demonstrează că lumina naturală are un impact pozitiv asupra sănătății, productivității, abilităților de învățare ale copiilor și, în general, asupra stării noastre de bine. La fel, aerul proaspăt prin ventilația naturală este vital pentru un climat interior sănătos, reducând consecințele toxinelor emise de surse precum aparatele electronice sau soluțiile chimice din casă, minimizând astfel riscul alergiilor. O cantitate optimă de lumină naturală și o ventilație naturală sunt precondiții pentru asigurarea confortului interior și a unui consum cât mai redus de energie în casele noastre.
De aceea, sfatul specialiștilor de la VELUX este să luați în considerare aceste aspecte în momentul în care doriți să construiți sau să renovați casa. Sau, mai mult, dacă locuința este situată la mansardă, amenajarea sau renovarea acesteia cu ajutorul ferestrelor de mansardă VELUX o va transforma cu certitudine într-o casă sănătoasă, luminoasă și aerisită. Iar o casă luminoasă și bine ventilată este o casă sănătoasă.
În galeria foto înainte/după, veți putea vedea efectele renovării unei locuințe cu ajutorul produselor VELUX: ferestre de mansardă și tunele solare VELUX.
Încă o dată, lumina naturală face diferența. Ferestrele de mansardă VELUX dau cel puțin de două ori mai multă lumină decât cele verticale. Cele instalate în living pur și simplu au eliminat nevoia de iluminare naturală, iar baia și holul sunt primitoare și beneficiază de lumină naturală datorită tunelelor solare VELUX.
Lumina naturală nu este bună doar pentru sănătate și pentru starea noastră generală de bine, dar ea contribuie la reducerea consumului energetic al locuinței și implicit a costurilor. Iarna, locuințele dotate cu ferestre de mansardă beneficiază astfel de aport solar care se traduce prin încălzire pasivă, reducând nevoia de încălzire artificială. Vara, ai nevoie să protejezi locuința de supraîncălzirea datorată soarelui, iar rulourile exterioare parasolare VELUX nu permit căldurii solare să pătrundă în interior, reducând căldura fără a folosi aparate electrice.
Tunelul solar VELUX este o soluție ideală pentru holuri și băi iluminate electric, deoarece captează lumina solară și o aduce în astfel de spații prin intermediul unui tub reflectorizant, fiind difuzată în interior printr-o aplică elegantă. Tunelul oferă o nouă experiență a spațiului interior.
Află mai multe detalii despre soluțiile pentru case sănătoase pe velux.ro și fii la curent cu noutățile pe pagina de facebook.com/VELUX.