5 soluții pentru un climat interior optim în timpul verii

Vara, când temperaturile ating cote maxime, când disconfortul termic nu ne lasă să ne odihnim pe timpul nopții, când lumina devine uneori deranjantă atunci când lucrăm la calculator sau ne uităm la televizor, devenim agitați și încercăm să găsim soluții care să ne transforme climatul interior într-un confortabil, relaxant.

5 soluții pentru un climat interior optim în timpul verii

Picture 1 of 4


În cazul mansardei, mai ales dacă aceasta nu a fost pregătită corespunzător, nu a fost izolată la parametrii optimi, căldura ar putea deveni și mai sâcâitoare.

Din acest motiv ne-am gândit să îți prezentăm 5 soluții de ultimă generație care te vor ajuta la crearea climatului interior optim din mansardă, în perioada verii.

1. Cum eviți căldura în mansardă?

Prima soluție la care te-ai putea gând ar putea fi aparatul de aer condiționat, însă trebuie să iei în calcul, o dată, costurile și, în al doilea rând, deranjul. Praful rezultat în urma străpungerii pereților îți va răpi ceva timp după, pentru curățenie. În plus, nici nu este foarte sănătos să stai într-un mediu în care aerul condiționat funcționează în permanență.

O variantă mult mai simplă, care te poate proteja împotriva supraîncălzirii o poate constitui folosirea rulourilor exterioare parasolare. Cele de la VELUX (potrivite ferestrelor VELUX) reduc căldura, fără a obstrucționa însă aportul de lumină, fiind fabricate din material transparent, tip plasă. Aceste parasolare pot reduce căldura cu până la 5°C și mențin o ambianță interioară plăcută pe tot parcursul zilei.

2. Aerisește, dar nu lăsa căldura să intre

Uneori simți nevoia de aer proaspăt, dar nici în ruptul capului nu ai vrea să deschizi geamul pentru a permite avalanșei de căldură să pătrundă în interior. Trage parasolarul peste fereastra VELUX, dar ține fereastra deschisă.

Cu fiecare respirație nivelul umidității din spațiile interioare crește. Pentru a menține un climat interior optim, este necesar să ventilezi încăperile de patru ori pe zi. În acest fel, controlezi umiditatea și împrospătezi aerul pe care îl respiri. Avantajul ruloului parasolar VELUX este că el acționează, chiar dacă fereastra este deschisă.

3. Întuneric, chiar și în miezul zilei

Fie că-ți dorești să te uiți la un film, că ai de lucru la calculator sau pur și simplu intenționezi să dormi un pic la prânz, lumina puternică, mai ales în mansardă, poate deveni un factor deranjant în aceste etape. Efectul de întuneric, chiar și în miezul zilei, îl poți obține cu ajutorul unui rulou opac, ca cel de la VELUX, care controlează cantitatea de lumină pe timpul zilei. Prin montarea rulourile opace de la VELUX vei reuși să creezi climatul perfect pentru odihnă, oricând dorești. Ruloul are șine glisante, iar materialul opac este disponibil în 24 de culori și modele diferite, astfel încât să le poți integra în orice tip de amenajare interioară. Dacă te interesează unul din modele îl poți cumpăra online, de pe veluxshop.ro, unde livrarea este gratuită.

4. Vrei lumină, dar nu foarte puternică?

Lumina ideală echivalează cu cantitatea optimă pe care o poți ajusta cu ajutorul rulourilor în funcție de nevoile personale și intimitatea dorită. Oricare ar fi stilul de amenajare al mansardei tale, cu siguranță vei dori să filtrezi lumina, să beneficiezi de intimitate și o ambianță plăcută. Soluția recomandată de noi constă în jaluzele sau rulourile decorative montate pe ferestrele VELUX. Acestea reduc sau filtrează fluxul de lumină din timpul zilei în funcție de dorințele tale, iar colecția de peste 100 de culori și modele este totodată elegantă și decorativă. Vezi colecția pe veluxshop.ro.

5. Vrei confort deplin?

Pentru un confort termic deplin și pentru un interior atrăgător alege să combini rulourile exterioare parasolare cu cele interioare. În felul acesta vei asigura cel mai bun control al căldurii și temperaturii 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Mai multe soluții despre cum poți evita căldura, cum poți da naștere unui climat optim în interiorul mansardei poți găsi pe site-ul velux.ro. Totodată, încearcă să fii la curent cu toate noutățile specialiștilor pe facebook.com/VELUX.

Lasă un Comentariu...

*