Holul, fie la intrarea în locuință sau cel dintre camerele cu funcțiuni diferite, este mai mult decât o cale de acces, este parte din căminul nostru care ar trebui să integreze elemente din restul spațiului pentru a crea unitate, fluiditate.
Cu toate că de cele mai multe ori el este pierdut din vedere, lăsându-l simplu, gol, nepersonalizat el poate deveni una dintre zonele vedete ale casei. Ce idei pentru amenajarea holului ai avut sau ai? Cum crezi că ai putea să-i oferi un strop de stil, un pic de originalitate astfel încât să se ridici la nivelul livingului de pildă.
Dacă te afli în impas, ți-am pregătit eu câteva idei pentru amenajarea holului, simple, rapide și de efect.
În funcție de cât de larg este holul poți jongla cu diferite piese de mobilier, mai mari sau mai voluminoase. Secretul este să păstrezi proporția pentru un tablou echilibrat. O consolă, un pantofar, un cuier sunt câteva din piesele comune folosite în amenajarea holului. Din ce în ce mai prezente sunt suporturile pentru umbrele. Prezența lor, alături de câteva umbrele colorate ar putea contribui la conturarea unei atmosfere diferite.
De asemenea, tot la capitolul trucuri, asigură-te că este suficient de bine iluminat. Chiar dacă nu ai lumină naturală care să invadeze acest spațiu recurge la aplice, spoturi și lustre. Dacă vorbim despre un hol de la etajul casei, o variantă extrem de atrăgătoare este să apelezi la tunelurile de lumină, mai ales acoperișul este chiar deasupra acestui spațiu.
Nu uita de oglinzi, pe lângă faptul că vor contribui la sporirea senzației de spațiu acestea sunt esențiale mai ales dacă vorbim de un hol de intrare. Înainte să pleci de acasă poți să mai arunci o privire rapidă în oglindă să vezi dacă totul este în regulă cu outfitul tău.
Tot la capitolul idei pentru amenajarea holului, florile sunt detaliul perfect care reușesc prin simpla prezență să transforme un spațiu. Încă nu cred că suntem în momentul în care să cumpărăm un buchet de flori doar de dragul de a le avea în casă, dar cu puțin exercițiu am putea ajunge acolo. Suntem mai atașați de plantele în ghiveci, ceea ce nu este tocmai rău. Și acestea ar putea deveni protagonistele într-un tablou intitulat cel mai atrăgător hol.
Ultimele, dar nu cele din urmă sunt textilele, covorașele cu rol funcțional, dar și estetic. Prin intermediul acestora încă un strop de culoare poate să invadeze holul, fie el cel de la intrare sau de la etajul casei.