Dormitor în stil franţuzesc

Când vine vorba despre design interior nimic nu poate întrece eleganţa sofisticată a stilului franţuzesc tradiţional. Se ştie că femeile din Franţa sunt renumite pentru moda pariziană, aşa că nu este de mirare că dormitoarele reflectă o parte din acelaşi farmec al lumii, în care se întrepătrund ţesături somptuoase cu palete de culori calde.

dormitor frantuzesc

Aşadar, dacă vrei să dormi într-o cameră care are acel “Je ne sais quoi”, este cazul să înveţi de la francezi câteva trucuri.

dormitor frantuzesc 1

Picture 1 of 10

 Prima regulă: mobilier în forme curbe

Francezii folosesc mobilier voluminos, formele neapărat rotunjite, care amintesc de încăperile din Palatele Regale. Se acceptă şi pictura pe mobilă, dar nu în exces. Inclusiv noptiera trebuie să aibă o formă rotunjită. Se întrepătrund foarte bine elementele din lemn cu cele de fier forjat pentru a da o influenţă barocă locului. O atenţie important trebuie să acordaţi pardoselii. Chiar dacă modern, din lemn masiv, ea trebuie să aibă un aspect învechit. Pe pereţi, folosiţi tapet cu modele florale.

Culori calde şi multă mătase

Pentru un aspect parizian al dormitorului, puteţi folosi fără să daţi greş perne din mătase cu imprimeuri de trandafiri mari albi, totul pe fundalul unei lenjerii de pat gri. Împreună, contrastul va fi unul imbatabil.  Culorile folosite de francezi sunt neutre, combinate cu cele pastelate. Multe nuanţe de crem, roz prăfuit, gri, alb, bleu. Culori care dau o căldură aparte locului.

Accesorii pompoase, nelipsite din dormitorul franţuzesc

Obiectele de luminat sunt şi ele, ca obiectele de mobilier, supradimensionate în dormitoarele franţuzeşti.  Piesa de rezistenţă este candelabrul. Neapărat trebuie găsit un model care să se potrivească spaţiului, dar şi cu nuanţele folosite în amenajare. De asemenea, lumânările din sticlă mată adaugău un plus de eleganţă colţului în care se află şi noptiera. Se vor folosi doar elemente decorative din sticlă şi, pentru cei mai pretenţioşi, cristal. Să nu uităm de vazele în diverse forme, tot din sticlă, care dacă sunt pline cu flori, acaparează toată atenţia. Pentru a complete decorul şi pentru a oferi personalitate dormitorului, pe noptieră se pune şi o fotografie de familie în format alb-negru sau o carte poştală de epocă.

 

 

Lasă un Comentariu...

*