Poziția patului în cameră îți schimbă viața

Un pat confortabil, aşezat în locul potrivit în dormitor îţi poate influenţa starea de spirit şi, implicit, viaţa. Pentru că patul este locul în care te odihnești, în care trăiești clipe de dragoste. Sau în care, pur și simplu, visezi cu ochii deschişi. Iată cum te poţi simţi în funcţie de locul în care amplasezi patul în dormitor.

Pozitia patului in camera iti schimba viata1

Picture 1 of 15

  1. Patul așezat lângă fereastră

Amplasarea patului chiar lângă geam îţi oferă o perspectivă minunată dimineaţa. Te vei trezi cu razele soarelui pe faţă. În plus, e suficient să întinzi mâna şi să deschizi fereastra. Iar aerul răcoros şi proaspăt al zilei ce abia începe te va inunda.

Cu această perspectivă, te poţi simţi plin de energie şi gata să faci lucruri minunate în fiecare zi.

Iar seara, vei adormi mai uşor şi vei avea un somn mai liniştit. Lumina tot mai slabă a zilei ce se stinge te va îndemna să închizi ochii şi să visezi.

  1. Patul amplasat într-un colț al dormitorului

Această poziţionare a patului în dormitor îţi poate oferi un plus de intimitate. Te vei simţi protejat şi vei avea sentimentul de cuib numai al tău, de securitate absolută. Relaxarea şi odihna sunt, astfel, garantate în timpul nopții. Iar ziua, starea ta dominantă va fi de împăcare sufletească.

  1. Patul aşezat pe o estradă

Un pat ridicat la zeci de centimetri deasupra podelei, pe o estradă, te poate face să te simţi ca un aristocrat. Iar, dacă optezi pentru o lenjerie de pat din mătase, sofisticată, te vei simţi inundat de un val nou şi puternic de încredere în tine însuți şi de speranţă. Astfel, nimeni și nimic nu-ți va sta în cale atunci când vrei să împlinești ce îți dorești. Iar somnul îți va fi odihnitor, pentru că nu te vei culca cu mintea încărcată de gânduri chinuitoare, legate de ceea ce nu ai reușit să înfăptuiești peste zi.

  1. Patul aşezat direct pe podea

E varianta potrivită pentru tine dacă eşti o fire mai degrabă romantică. Un pat aşezat direct pe pardoseală te face să te simţi puternic ancorat în realitate şi îţi oferă linişte şi seninătate. Dacă ai nostalgia atmosferei magice din casa bunicilor, poţi accentua aerul rustic al dormitorului îmbrăcând patul cu o cuvertură ţărănească. Te vei simți protejat și învăluit de căldura plăcută a intimității oriunde mergi și în tot ce faci.

  1. Patul amplasat lângă perete

Simplitate şi securitate ar fi cuvintele de ordine dacă alegi să aşezi patul lângă unul dintre pereţi. Dormitorul tău va părea dintr-odată mult mai spaţios, iar tu te vei simţi în siguranță, pentru că vei avea în raza vizuală întreaga încăpere. În fiecare zi, sentimentul de acasă te va însoți ca o aură protectoare și pe stradă, și la lucru.

Așadar, înainte de a începe să muți patul dintr-un loc într-altul prin dormitor până îi găsești cel mai bun loc, stai câteva clipe şi gândeşte-te. Ce vrei să vezi atunci când te trezeşti dimineața sau cu ce imagini vrei seara să adormi? Și care vrei să fie starea ta dominantă în timpul zilei? Ai nevoie să te simți mai degrabă energic și încrezător sau preferi să te simți împăcat și liniștit?

Ca să-ţi fie mai simplu să te hotărăşti, noi îţi oferim și o galerie foto cu paturi pentru toate gusturile, amplasate în cele mai diverse locuri din dormitor.

Sursa foto: cotemaison.fr, destockplus.com, deavita.fr, mpoglist.com, marieclairemaison.com, homelisty.com, img.deco.fr, designferia.com, casaydiseno.com, xoprivate.com

Lasă un Comentariu...

*