Până nu ajungi să locuiești într-un spațiu mic nu poți realiza cât de important este spațiul de depozitare. Chiar dacă de cele mai multe ori privim dormitorul strict prin prisma patului, de fapt acesta este un spațiu în care nu ar strica câteva spații de depozitare, pentru haine, accesorii, poate și pentru niște cărți.
Și pentru că nu ai cum să aduci metri pătrați din altă parte, ce poți face pentru a avea totuși câteva locuri în care să-ți poți păstra câteva obiecte?
1. Spațiul de sub pat este un spațiu irosit, asta dacă nu te-ai decis să plasezi în această zonă câteva coșuri sau cutii. Această variantă se poate dovedi extrem de eficientă cu atât mai mult cu cât cadrul acestuia este destul de înalt și îți permite să introduci volume considerabile. Lenjeriile de pat, cuverturile sau cărțile preferate își pot găsi loc aici sau, de ce nu, și câteva perechi bune de pantofi.
2. În situația în care patul tău este foarte jos, nu dispera, sunt soluții și pentru această variantă. Spațiile de depozitare sub formă de sertare, procurate din magazine precum IKEA, îți pot oferi o zonă unde să-ți poți păstra actele sau alte mărunțișuri de care nu dorești să te împiedici prin casă.
3. De fiecare dată când ne confruntăm cu un spațiu mic salvarea poate veni din partea pereților. Astfel, în zona superioară a acestora poți să-ți montezi polițe și rafturi unde fie îți poți etala colecția de pălării, fie amplasezi noi cutii încărcate cu obiecte mai mici.
4. Un alt loc la care nu cred că te-ai gândit până acum este spațiul de deasupra ușii. Cu o poliță montată și aici reușești să mai faci rost de un spațiu de depozitare suplimentar.
5. Într-o lume ideală, dressingul ar trebui să fie amplasat în dormitor, dar în lipsa spațiului te poți lipsi de acesta sau poți apela la dulăpioare mai înguste. Pentru a avea la îndemână ce-ți trebuie sortează hainele și mută-le aici doar pe cele de sezon. Totodată, o băncuță la capăt de pat și un cufăr dedesubt îți vor oferi un extra spațiu de depozitare.
6. În magazinele de bricolaj vei putea găsi niște suporturi de umerașe sau perdele pentru colțurile camerelor. Amplasate după ușă îți vor oferi un extra spațiu atât pentru câteva ținute, cât și pentru accesoriile vestimentare.
7. La fel de eficiente se vor dovedi și raftul și dulapul de deasupra patului. Atenție însă să le poziționezi la o distanță considerabilă de cap, astfel încât să nu te accidentezi atunci când te ridici din pat. Aici poți expune câteva fotografii, cutia cu bijuterii, iar în dulap poți depozita de la articole vestimentare și până la uscătorul de păr.
8. Ușa dormitorului poate deveni și ea un suport numai bun pentru o bară sau mai multe pe care să atârni curele, coliere și brățări.
9. Un cufăr vechi, nu numai că va oferi un aer retro dormitorului tău, dar acesta va putea fi utilizat ca măsuță de machiaj și spațiu de depozitare.
sursa foto: www.apartmenttherapy.com