5 lucruri de știut când cumperi o saltea online

O saltea confortabilă și de calitate îți poate garanta un somn odihnitor, de care ai atâta nevoie în fiecare noapte. Pentru că totul pleacă de la odihnă și de la modul în care ai grijă de corpul tău, trebuie să acorzi o atenție deosebită și alegerii saltelei, obiectul pe care îți petreci aproximativ jumătate din timpul tău. Astfel, indiferent dacă dormi 8 ore pe noapte sau te relaxezi pe timpul zilei, salteaua este un obiect foarte important în casa ta. Dacă ai nevoie de o saltea nouă, află care sunt lucrurile pe care trebuie să le știi atunci când cumperi o saltea online, din rândurile de mai jos.

Caută dimensiunea potrivită a saltelei

Atunci când iei decizia de a cumpăra o saltea online, există câteva criterii de care trebuie să ții cont, pentru a face cea mai bună alegere. Astfel, ia în calcul ce dimensiuni are patul tău și ce saltea se potrivește, în funcție de acestea. Dimensiunile saltelei trebuie să se potrivească nu doar cu dimensiunile patului, ci și cu somiera. Atât în magazinele online, cât și în cele fizice, vei găsi mărimi clasice, dar și saltele de pat care pot fi personalizate, în funcție de preferințele tale. Salteaua de pat nu trebuie să fie nici mai mare și nici mai mică decât dimensiunile somierei. Motivul este simplu – dacă salteaua este mai mare, nu se va potrivi cu somiera, iar dacă este prea mică se va mișca pe timpul nopții și îți va influența odihna. Totodată, acordă atenție și altor aspecte. Îți dorești o saltea mai moale sau mai tare? Clasică, pe arcuri sau o saltea modernă, cu spumă? Toate aceste detalii te vor ajuta să cumperi o saltea online care să corespundă preferințelor tale, în doar câțiva pași.

Asigură-te că salteaua protejează coloana vertebrală

În alegerea unei saltele, trebuie să te asiguri că aceasta oferă suportul de care ai nevoie pentru a proteja coloana vertebrală. Dacă o saltea este prea tare, atunci când dormi pe spate, coloana va fi cambrată, iar dacă este prea moale, coloana se va curba, adoptând o poziție incomodă și nefirească. Așadar, alege tipul saltelei care ți se potrivește cel mai bine – chiar dacă nu ai probleme cu spatele în prezent, alegerea incorectă a saltelei îți poate influența apariția acestor afecțiuni pe viitor.

Alege salteaua și în funcție de preț

Deși saltelele de pat au un preț destul de ridicat, există și modele de foarte bună calitate, cu un preț accesibil. Poți găsi saltele ieftine pe somnart.ro, care asigură o bună circulație a sângelui și îți oferă confortul de care ai nevoie. Astfel, alege saltelele în funcție de propriul confort și de bugetul în care te încadrezi. Dacă alegi să cumperi o saltea foarte scumpă în speranța că este de calitate, este posibil să constați că nu ți se potrivește, pentru că fie este prea tare, fie prea moale. Având în vedere că salteaua se schimbă la câțiva ani, nu trebuie să faci compromisuri!

Acordă atenție confortului oferit

Fără îndoială, salteaua de pat trebuie să îți ofere un confort mărit și să simți că te poți relaxa atunci când te așezi. De aceea, după ce ai stabilit care sunt necesitățile tale și tipul potrivit de saltea, trebuie să acorzi interes și materialelor din care este realizată salteaua. Materialele cu fibră de aloe vera sau cele din bambus sunt cele care oferă un suport adecvat corpului tău și îți garantează odihna pe tot parcursul nopții. Dacă obișnuiești să transpiri noaptea, ți se vor potrivi saltelele din latex, care asigură o ventilație mai bună și elimină umiditatea. Latexul este materialul care susține corpul în formă naturală și asigură o rezistență sporită a saltelei, datorită elasticității și durabilității în timp.

Alege calitatea și igiena atunci când cumperi o saltea

O gamă variată de companii oferă saltele din materiale care garantează o igienă corespunzătoare, fără bacterii sau acarieni care să-ți afecteze sănătatea. Când alegi o saltea, poți opta și pentru modele anti-alergice, tratate împotriva microorganismelor. Pentru că obișnuim să dormim pe saltea, să mâncăm sau să ne uităm la televizor, salteaua devine o sursă de microbi și bacterii, de aceea se recomandă igienizarea saltelei o dată pe an și schimbarea acesteia după maxim 7-10 ani de utilizare.

Tu când ai cumpărat ultima dată o saltea online? Care sunt criteriile de care ai ținut cont în achiziționarea modelelor preferate?

Sursa foto: pexels.com

 

Lasă un Comentariu...

*