Toţi părinţii ştiu ce haos se poate creea în camera micuţilor atunci când toate jucăriile sunt scoase şi împrăştiate din varii motive. Fie pentru că toate trebuie să participe la jocul zgomotos şi vesel ce tocmai atunci se petrece, fie pentru că undeva, printre ele, stă ascunsă jucăria preferată ce nu se lasă descoperită sub nicio formă, oricât le-ar muta pe toate celelalte dintr-un loc în altul. Şi tot părinţii ştiu că niciodată jucăriile nu vor sta doar în camera micuţului ci vor pune stăpânire încet-încet pe toată casa. Biblioteca din sufragerie va face loc unei maşinuţe, dulapul din bucătărie este tocmai bun pentru a deveni dormitorul păpuşii, broscuţe şi peştişori vor sta veseli pe policioara din baie, chiar dacă o mamă grijulie strânge tot timpul jucării şi le pune la locul lor, cumva ele tot ajung să invadeze tot spaţiul casei.
Pentru a evita acest vesel haos, dar în primul rând pentru a ne învăţa copiii să fie ordonaţi, este indicat să găsim soluţii utile şi pe placul micuţilor.
Ideal ar fi să deţinem o cameră destinată strict depozitării jucăriilor şi desfăşurării tuturor jocurilor. Astfel dormitorul copilului ar fi mai liber şi mai aerisit. Fiind destul de greu să beneficiem de o cameră numai pentru acest scop, mai ales când avem o familie numeroasă, atunci vom încerca să modificăm actuala cameră a copilului astfel încât să fie şi dormitor şi loc de joacă. Dacă ţinem cont de câteva aspecte, atunci vom putea obţine un spaţiu ordonat, frumos mobilat şi mult îndrăgit de copii.
Cel mai important este dulapul cu jucării. Dacă acesta este realizat în funcţie de preferinţele copilului atunci îl vom determina cu uşurinţă să păstreze ordinea. Un dulap colorat, cu rafturi mari şi sertare încăpătoare, înveselite cu imagini din poveştile preferate, bine compartimentat şi cu destinaţii foarte clare pentru fiecare locuşor, va fi foarte bine acceptat de cel mic.
Atunci când vom face organizarea iniţială a dulapurilor, o vom face împreună cu copilul. Vom ţine cont de modul în vrea să-şi aşeze jucăriile, cum să le compartimenteze, în care loc vor fi puse maşinuţele, păpuşile şi rochiţele acestora, cuburile, jocurile creative, creioanele, cărţile de colorat şi figurinele de pluş. Procedând astfel, vom obţine o reuşită. Cel mic va fi încântat să pună jucăriile în locurile stabilite chiar de el şi să păstreze ordinea. Îl putem ajuta lipind pe fiecare raft sau sertar imaginea reprezentativă. O maşinuţă lipită pe sertar îi va reaminti că acolo este locul maşinuţelor.
Dacă spaţiul este mic ne vom folosi de fiecare idee ce ne vine în ajutor. Vom confecţiona săculeţi pe care vom lipi personajul preferat al micuţului nostru, şi îi vom agăţa pe pereţi sau pe dosul uşii, la înălţimea adecvaţă copilului. Săculeţii vor fi ideali pentru a-i umple cu piese mici, creioane colorate, agrafe de păr sau orice nu-şi găseşte locul în rafturile mari. De asemenea putem folosi cutiuţe, coşuleţe, pliculeţe, toate înveselite cu multe idei originale.
Ideile în amenajarea camerei copilului pot fi multe. Cu cât sunt mai ingenioase, cu cât folosim mai multă culoare, imagini vesele şi ne adaptăm dorinţelor celui mic, cu atât reuşita noastră va fi garantată: o cameră ordonată, jucării organizate, un copil fericit şi o mămică liniştită
Absolventă a Facultăţii de Filologie, am încercat să dau limbii române ceea ce i se cuvine, cu respect şi conştiinciozitate, să o aşez în ierarhia mea pe unul dintre cele mai înalte locuri. Am comunicat într-o limbă română curată şi corectă, atât ca regizor radio în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, între anii 1995-2008, dar mai cu seamă, în presa scrisă, ca redactor la Revista Lacucina, între anii 2007-2013, şi ulterior, din anul 2016 până în prezent în cadrul redacţiei Creative Art Advertising.
Respectând limba română şi citirorii, documentându-mă permanent cu interes şi asumare, informându-mă despre tot ceea ce apare nou în domeniile abordate, scopul meu este de a redacta articole corecte, bogate informaţional, fluente, sistematizate, accesibile şi utile.
Modul în care îmi abordez misiunea, cu dedicare şi interes, se reflectă în rândurile aşternute de mine pentru cititori, cărora doresc să le transmit mesajul cât mai limpede, într-o scriere curată şi corectă.
Oricât de grea ar fi tema abordată, provocarea este foarte mare, reuşind astfel să tratez şi să parcurg orice subiect care ar putea trezi interesul cititorilor sau le-ar fi de folos.