20 de camere pentru adolescenți

Când a trecut timpul și când copilul tău a trecut de la stadiul de bebeluș la junior, pentru ca astăzi să cauți idei de amenajare pentru camerei unui adolescent în toată regula?

20 de camere pentru adolescenți (1)

Picture 1 of 20

Și pentru că lucrurile s-au schimbat semnificativ de când luai tu decizii în numele lui, este momentul să-i acorzi libertatea de a participa la acest proces de decorare.

De fapt, regula în cazul de față este aceea de a te lăsa ghidat de hobbyurile copilului tău. Astfel, muzica, sportul, artele frumoase, feminitatea sunt reperele pe care trebuie să le iei în calcul atunci când intenționezi să amenajezi camera unui adolescent.

Pentru că dormitorul unui tânăr, adult în devenire, reprezintă locul său de refugiu, acesta ar trebui să-l reprezinte întru totul, chiar dacă acest lucru înseamnă asocierea unei jucării preferate cu o piesă de mobilier în tendințe. Se află la granița între două etape, iar unele obiecte din copilăria lui încă sunt importante pentru el. Așadar, încearcă să combini aceste elemente, lăsându-te purtat de solicitările propriului copil.

Noi ți-am pregătit 20 de camere pentru adolescenți care ar putea să-ți vină în ajutor acum când ești în plin proces de amenajare. De la camere joviale, ce scot încă în evidență atitudinea unui junior încă docil și până la spații care aduc în prim plan latura artistică, rebelă a proaspătului adolescent.

Indiferent de opțiune, nu uita!, trebuie să te consulți cu adolescentul tău.

sursa foto: freshome.com

Lasă un Comentariu...

*