Amenajarea casei este foarte importantă pentru confortul tău, căci acasă este locul unde te simțiți cel mai bine, este universul familiei tale. Ai ales culoarea pereților, mobila și decorațiunile, acum trebuie să integrezi ușile și ferestrele în stilul de amenajare a locuinței. Îți prezentăm în continuare câteva sugestii utile pentru ca apartamentul sau vila în care stai să arate impecabil:
Alege ferestre termopan mari pentru amenajări în stil romantic
Ți-ai dorit o atmosferă romantică în living și în dormitor, așa că ai cumpărat mobilier, draperii și accesorii în culori calde, alb, bej și pastel. Ai adăugat câteva elemente de decor în tonuri de roșu rodie, verde și maro tabac.
Camerele au personalitate, mai trebuie puse în valoare de o lumină naturală caldă, care să aducă reflexe aurii peste fotoliile moi, canapeaua cu perne decorative, draperiile de catifea și covoarele cu imprimeuri florale.
Cea mai frumoasă lumină naturală o vei avea cu ferestre termopan mari, pe care să le instalezi în toate camerele, ca să te bucuri de soare din belșug. Alege ferestre de mari dimensiuni și cu pachete de sticlă tripan. Optează pentru combinații de sticlă 4 anotimpuri (4S) și sticlă Low Emissivity (Low-E) ca să ai soarele alături de tine, în orice anotimp.
Optează pentru uși culisante de mari dimensiuni pentru amenajări moderne
Ai o locuință modernă, cu decoruri minimaliste, plante verzi și mobilier transparent. Predomină elementele metalice, iar mobilierul are culori deschise, ca în amenajările în stil scandinav. Vrei spații libere, într-o casă aerisită, unde să te simți în armonie cu natura, fără detalii inutile și accesorii care să încarce locul.
Ca să obții o atmosferă degajată și relaxată, cu multă lumină naturală, alege uși culisante de mari dimensiuni. Astfel camera de zi va părea mai mare, iar dormitorul va avea multă personalitate.
Poți să integrezi în stilul modern de amenajare a casei uși culisante de dimensiuni foarte mari, de până la 650 x 290 cm pe cadru alb și 650 x 260 cm pe cadru colorat sau placat cu aluminiu. Alege ce combinații vrei de uși fixe și uși mobile, ca să-ți fie ușor să între și să ieși spre terasă, grpdină sau balcon. Printre beneficiile ușilor culisante se numără: o izolație mai bună a încăperilor, asigurarea unei temperaturi constante indiferent de vremea de afară și ușurință în manevrare, datorită sistemelor moderne de acționare automatizată.
Exact ce trebuie pentru o casă în stil modern, unde tehnologia este un element de bază în definirea atmosferei din întreaga locuință. Iar economiile la facturile de energie nu sunt deloc de neglijat, pentru că banii rămași pot fi folosiți pentru cumpărarea unor piese de mobilier pentru terasă.
Alege geamuri cu aerisire controlată pentru bucătării în stil american
Există un loc în casă unde ferestrele potrivite fac diferența: este vorba despre bucătărie, laboratorul unde se prepară bunătățile culinare, dar și locul unde ai probleme cu aburul, fumul, umezeala și condensul de pe ferestre și pereți.
Ca să îmbini utilul cu plăcutul, poți să amenajezi o bucătărie deschisă, în stil american, iar pentru ferestre să alegi geamuri cu aerisire controlată. Cele mai bune sunt ferestrele cu aerisire în 4 trepte cu microventilație sau pe deschidere de 6 mm.
Astfel locuința ta va arăta ca-n filme, iar aerul pe care-l respiri va fi în permanență curat, fără mirosuri neplăcute, pentru că ferestrele îți asigură discret și eficient aerisirea casei, fără să intre praf, fără să se audă zgomote de afară sau să se trântească geamurile de la vânt.
Inspiră-te din aceste sugestii și integrează ușile și ferestrele în stilul de amenajare a locuinței, ca să ai un cămin frumos și confortabil.
Sursa foto: Shutterstock
Imaginea poate fi descărcată de aici