Te-ai săturat de dormitorul care nu are niciun stil? Sau care are același stil de ani de zile și ai vreau un aspect mai modern și mai fresh? Iată câteva modalități prin care poți redecora dormitorul, fără a cheltui prea mulți bani.
În primul rând, trebuie să stabilești un buget și un timp în care trebuie să te încadrezi. De asemenea, ar fi bine să stabilești din timp dacă vrei să te ocupi singur de decorare sau dacă vei angaja un designer de interior. Pentru ultima ipoteză, trebuie să iei în calcul și costurile aferente acestui aspect, dar și faptul că lucrarea ar putea dura ceva mai mult.
Stabilește ce stil vei adopta. Înainte de a începe lucrarea, e important să știi pe ce stil vei merge. Acest aspect te va ajuta să alegi culorile, mobilierul, dar și decorațiunile. Poți începe să cauți idei pe internet, pe site-uri de specialitate sau poți colinda câteva magazine. Important e, să stabilești stilul care ți s-ar potrivi și pe care vrei să-l aibă încăperea.
Eliberează camera. E evident faptul că pentru a reface o încăpere, aceasta trebuie golită de toate lucrurile. Așa că, începe să împachetezi și să lași camera goală. Cu această ocazie, vei scăpa și de lucrurile inutile pe care le-ai tot strând de-a lungul anilor.
Zugrăvește pereții. Aplică un strat de vopsea proaspătă sau încearcă un tapet. De asemenea, poți picta pereții într-o culoare închisă, peste care să faci desene pe gustul tău, sau să lipești fâșii de tapet. Poți face acest truc doar cu un perete sau, dacă ești stilul îndrăzneț, cu toată camera.
Pune fotografii sau tablouri. De obicei, designerii recomandă ca în dormitor să se plaseze fotografii de familie sau tablouri cu peisaje. Acestea pot fi puse pe peretele din fața pautului sau, de ce nu, chiar deasupra capului. Nu încărca prea tare peretele. Sunt deajuns două, trei rame.
Alege sistemele de iluminat. Când alegi lustrele sau veiozele, ține cont de stilul pe care dorești să-l ai în cameră. În plus, acestea au rolul de a ”încălzi” spațiul și de a-o oferi o senzație de intimitate.
Optează pentru un pat dublu. Patul este și el foarte important. Ține cont de stilul pe care l-ai ales și în funcție de acest aspect alege și patul. Dacă stilul este unul modern, poți alege un pat cu cadru din pal, în nuanțe deschise sau dacă stilul este vintage, poți opta pentru un pat din fier forjat. De asemenea, lenjeria trebuie să se muleze și ea pe stilul adoptat.
Sursă foto: Good Housekeeping