Orice designer de interior îți va spune că perdele îți pot transforma orice încăpere, cu condiția să fie alese corect.
Când vine vorba de perdele, trebuie să ții cont de culoare și de țesătură, lungime și căptușeală, dar și de camera în care urmează să le pui. E drept, sunt multe detalii care contează, multe decizii pe care trebuie să le iei, însă, dacă îți dorești ca încăperea în care pui perdelele să fie una unitară, bine alcătuită, e musai să ții cont de câteva reguli pentru a alege perdelele perfecte.
Materialul și culoarea
Materialul din care sunt fabricate perdelele este o parte esențială în alegerea lor, deoarece elva dicta cât de bine vor rezista în timp și cum se vor menține. În cazul în care acestea sunt prea grele, ele nu se pot plia frumos atunci când sunt trase, iar dacă sunt prea ușoare nu se vor aranja prea elegant. Lumina soarelui va rări țesătura în timp. În cazul în care camera este intens luminată, este inteligent să eviți culorile vii, deoarece acestea tind să se estompeze mai repede. Poți opta pentru culori neutre, deoarece acestea tind să se estompeze mai greu, de cele mai multe ori, ajungând să se amestece în decorul unei încăperi. De asemenea, poți alege perdele cu motive subtile, delicate, care să nu încarce perdeaua, mai ales dacă încăperea este deja decorată.
Inul, mătasea, mătasea artificială și catifeaua sunt alegerile cele mai inspirate, deoarece ele se așează cel mai bine în fereastră. În plus, într-o încăpere intens luminată, mătasea artificială nu se deteriorează la fel de repede.
Lungimea și căptușeala
Înainte de a măsura lungimea perdelei, decide cât de mare să fie distanța de deasupra geamului, de unde va începe să cadă perdeaua. Designerii atârnă de multe ori perdele, cam cu aproximativ 15 cm deasupra ramei ferestrei dar pentru un aspect dramatic, unii păstrează o distanță mai mare. Se măsoară din partea de sus a ferestrei până la podea. Pentru un aspect mai tradițional, lungimea perdelei va depăși podeaua cu 3, 4 cm. Pentru un aspect modern, perdelele vor fi fi la același nivel cu podeaua. Însă în încăperi mici nu este recomandat să incluzi o astfel de combinație, deoarece va ocupa și mai mult spațiul.
Atunci când se măsoară lățimea ferestrei, mai adaugă cel puțin 10 cm pe ambele părți și dublează numărul total pentru ca perdeaua să facă acele cute, într-un mod cât mai natural.
sursă foto:pinterest