Cel mai mare pavilion expozițional din Europa dedicat pietrei naturale, la București

Cel mai mare pavilion din Europa dedicat pietrei naturale a fost inaugurat de pe 21 septembrie de către PIATRAONLINE.

Întins pe o suprafață de 800 mp, acest inedit spațiu expozițional prezintă peste 300 de produse din piatră naturală: marmură, granit, travertin, ardezie, limestone, quarțit, ardezie flexibilă și altele, cu diferite finisaje și dimensiuni. Unicitatea pavilionului constă atât în diversitatea mare a produselor, cât și în maniera lor de prezentare. Piatra naturală apare în compania metalului, sticlei și a vegetației, rezultând o ambianță plăcută și echilibrată.

 

O expoziție de artă ca o grădină

Pavilionul seamană cu o expoziție de artă combinată cu structura unui labirint și cu aspectul unei grădini cu vegetație bogată și diversă: florile, arbuștii și copacii care asortează piatra în diferitele ei finisaje, forme și culori.

Există perimetre dedicate produselor naturale potrivite pentru amenajări tradiționale: cuptor de pâine și grătar – ambele funcționale, obiecte decorative, dar și un colț lounge, cu două șezlonguri confortabile din marmură, o zonă mediteraneeană.

Una dintre zonele căreia i s-a acordat o deosebită atenție este cea a plăcilor terrazzo. Această atenție vine și din faptul că românii preferă tot mai mult acest tip de produse pe care îl folosesc atât în amenajările interioare, cât și în cele exterioare.

 

Noi colecții de terrazzo și de blaturi

Modelele plăcilor terrazzo constituie o noutate absolută pe piața noastră de design ambiental, fiind realizate special pentru PIATRAONLINE și inspirate din arta columbiană. Colecția de blaturi de piatră naturală (marmură, granit, travertin și limestone) impresionează prin multitudinea exponatelor, dar și prin felul în care sunt prezentate: ușor de comparat și de admirat. Cele mai multe din blaturi se află în stoc, au mărimi care se potrivesc bucătăriilor sau băilor din România, deci se pot ridica din magazin chiar în ziua comenzii.

 

Arhitecții consultanți

O altă noutate pe care o găsim la PIATRAONLINE începând din această lună este prezența unui grup de arhitecți în cadrul departamentului de consiliere. Clienții nehotărâți care vizitează spațiul expozițional vor avea un ajutor suplimentar venit din partea acestora. Arhitecții vor explica vizitatorilor caracteristicile fiecărei pietre naturale și modul în care produsele funcționează estetic unele în compania altora. 

 

250.000 mp de produse. 7000 mp suprafață depozitare. 1500 tipuri de produse.

PIATRAONLINE a crescut din acest an și capacitatea de stocare prin extinderea zonei de depozitare cu 2600 mp, ajungând astfel la un total al depozitului de aproape 7000 mp. În acest fel, suprafața însumată a produselor aflate permanent în stoc depășește 250.000 mp. PIATRAONLINE își diversifică mereu oferta, selectând cu grijă furnizorii din cele peste 10 țări din care importă cele aproape 1500 de repere. Toate acestea sunt destinate amenajărilor exterioare și interioare, pentru spații rezidențiale și publice.

Pavilionului Expozițional reprezintă un pas obligatoriu pe care a trebuit să îl facem pentru a continua inovația în domeniu și pentru a îmbunătăți serviciile și produsele pe care le oferim clienților. Dorința de extindere o aveam în plan încă din 2015, timp în care am reușit să achiziționăm spațiul necesar (aprilie 2017) pentru a putea realiza o zonă de prezentare exterioară la fel de spectaculoasă și de inspirațională precum interiorul showroom-ului. Pentru noi, acest proiect constituie o necesitate pentru a le putea oferi clienților noștri un adevărat generator de inspirație pentru proiectele lor de amenajare interioară sau exterioară”, menționează Mariana Constantinescu-Brădescu, Managing Partner PIATRAONLINE.

Showroom-ul exterior este construit sub conceptul unui sistem modular „smart” care oferă posibilitatea de remodelare în proporție de 90%, păstrând astfel costurile de manevrare și reamenajare eficiente. În domeniul construcțiilor, modificarea materialelor expuse în showroom se face la un interval de aproximativ 2 ani, iar acțiunile de  reamenajare trebuie să se realizeze într-un timp foarte scurt pentru ca publicul să aibă mereu acces la cele mai noi tendințe de pe piața de piatră naturală”, spune Eduard Baicu, arhitect și designer de interior la Phenomena Laboratory, realizatorul proiectului Pavilionului Expozițional.

Surse foto: piatraonline.ro, generatordeinspiratie.ro și piatraonline.com

 

 

 

 

 

 

Lasă un Comentariu...

*