Cămara ordonată

Camara ordonata

Picture 1 of 1

Cămara este locul ferit din casă unde depozităm tot ce ne trebuie în bucătărie, şi nu numai. Fie că este o cămară normală dintr-un apartament de bloc, fie că este o încăpere ceva mai mare pe care noi ne-am proiectat-o atunci când ne-am hotărât să ne construim o casă pe pământ, cămara va reprezenta pentru oricare dintre noi salvarea în momentul în care nu prea ştim ce să facem cu un rest de făină, cu un borcan de murături, cu un compot  sau cu punga de cereale care nu mai are loc în dulapul din bucătărie.

Ordonată şi frumos amenajată, cămara poate deveni o mândrie pentru orice gospodină. Pentru a putea păstra  ordinea în acestă încăpere în care intrăm pe fugă, luăm ce ne trebuie şi depozităm ce ne-a mai rămas, ar trebui ca amenajarea acesteia să fie făcută cu multă atenţie şi cu multă ingeniozitate.

În primul rând vom monta rafturi atât de late cât ne permite locul, şi de înălţimi diferite. Rafturile cele mai înalte le vom aşeza jos, urmând să scadă în înălţime odată ce sunt poziţionate în partea de sus. Rafturile mari din partea de jos le putem transforma în raft tip sertar, introducând în interiorul lor coşuri, lădiţe sau simple cutii de carton în care putem depozita cartofi, ceapă, usturoi, mere, nuci sau portocale şi mandarine. Vom înveseli aspectul cămării dacă alegem lădiţe sau cutii vesel colorate sau, pur şi simplu, îi vom ruga pe copii să le picteze. Ei vor fi încântaţi de misiunea interesantă pe care le-am dat-o, iar noi ne vom înveseli de fiecare dată când vom lua ceva din cămară.

Tot în rafturile mari de jos putem depozita sticle de apă, suc sau alte băuturi, borcane înalte de murături.

Rafturile mai mici ne vor fi de folos pentru a aşeza ordonat, pe categorii pungi de hăină, zahăr sau orez, paste, cutii de conserve, mărături, zacuşti, compoturi, gemuri şi dulceţuri. Pe măsură ce consumăm conţinutul borcanelor, le vom aşeza pe cele goale în spatele celor pline, urmând ca în primăvară, când toate vor fi consumate, să obţinem rafturi în care borcanele goale aşteaptă  curate şi ordonate următorul sezon de umplere cu bunătăţi.

Pentru a evita încărcarea rafturilor cu punguţe în care păstrăm resturi de făină, orez, sare, zahăr, şi pentru a nu ne umple  cămara cu o mulţime de cutii în care ne-au mai rămas câteva paste, ar fi bine să ne facem un stoc mare de borcane de diferite capacităţi. Va fi mult mai uşor să depozităm într-un borcan mărişor toată făina ce ne rămâne împrăştiată în mai multe pungi. Vom păstra ordine în rafturi şi ne va fi foarte uşor de manevrat. La fel putem proceda cu mălaiul, grişul sau orezul. Închise bine cu căpăcele adecvate, evităm şi apariţia micilor fluturaşi sau gândăcei care obişnuiesc să-şi facă apariţia în produsele al căror ambalaj rămâne deschis pentru mult timp.

Cerealele sau pastele, se pot ordona şi ele în borcane bine închise. Un borcan în care am pus paste de diferite forme, va avea un aspect foarte plăcut şi vă va îndemna la inventarea unor reţete originale.

Cu puţină ingeniozitate şi cu puţini bani, putem aranja cămara noastră astfel încât să fie mereu ordonată şi extrem de practică.

About cosmina.florescu

Lasă un Comentariu...

*