Cine spune că o bucătărie mică nu poate să fie cochetă? Uite câteva idei aici:

Stai într-un apartament vechi și, deci, destul de mic? Bucătăria îți dă mari bătăi de cap din cauza dimensiunii? Iată câteva idei care te-ar putea inspira.

bacatarie mica

Cu toții suntem de acord că amenajarea unui spațiu mic poate fi destul de dificilă. Până și designerilor li se pare uneori o sarcină destul de complicată. Însă, există idei și există soluții. Așadar, dacă ai o bucătărie de maxim 7 metri părtrați iată ce poți face pentru a o transforma într-una funcțională dar și atractivă.

9

Picture 10 of 10

Alege culori deschise. În primul rând, culorile deschise dau senzația de spațiu. În al doilea rând, luminează încăperea, ceea ce este un mare plus, având în vedere dimensiunea redusă a bucătăriei. Și nu în ultimul rând, îi oferă un sentiment de intimitate. Când ne referim la culori deschise, ne referim la mobilă, la gresie și faianță, dar și la culoarea pereților.

Mizează pe suprafețe lucioase. Designerii recomandă celor care au bucătării mici să aleagă gresie și faianță cu suprafețe lucioase. La fel se poate face și în cazul mobilei. Se pare că aceste suprafețe dau luminozitate și senzație de spațialitate. Așadar, evită faianța mată și optează pentru una din ceramică lucioasă, cu aspect de oglindă sau pentru panouri de sticlă.

Blatul de lucru este foarte important. De ce? Deoarece, majoritatea activităților din bucătărie au loc pe blat. Așadar, în primul și în primul rând, e musai să alegi unul de calitate, care să reziste în timp. Variante sunt peste tot, important e să știi tu ce ți se potrivește și ce material crezi că te-ar satisface. În cele din urmă, trebuie aleasă și culoarea blatului. Aceasta trebuie să fie în concordanță cu stilul mobilei, să se asorteze cu gresia și faianță sau cu culoarea corpurilor suspendate. Mulți designeri susțin că blatul este principalul element decorativ al bucătăriei.

Alegerea mobilierului. Cel mai important aspect atunci când alegi mobilierul pentru bucătăriei este să ții cont de mărimea încăperii. E evident că nu vei avea cum să alegi o mobilă masivă pentru o bucătărie mică, motiv pentru care designerii recomandă bucătăriile realizate pe comandă, respectând dimensiunile camerei. Indiferent de proveniență, acestea trebuie să permită integrarea și incastrarea electrocasnicelor specifice. Dacă ai de amenajat o bucătărie mică și îngustă, ar fi bine să alegi ca cel puțin corpurile superioare ale ansamblului de mobilier să aibă o desfășurare pe orizontală. Astfel, în locul unui dulap cu două uși obișnuite, poți opta pentru două corpuri dreptunghiulare orizontale suprapuse, cu deschidere batantă. În acest fel vei reuși să lărgești vizual spațiul.

Sursă foto:pinterest.com

Lasă un Comentariu...

*