Atunci când avem în mâini cheile primei noastre locuințe și suntem înconjurați de cele mai dragi persoane din viața noastră, ne simțim de parcă am fi stăpânii lumii și nu ne dorim nimic altceva decât să transformăm casa pe care am achiziționat-o în cea mai sigură, confortabilă și relaxantă locuință pentru noi și pentru toți membrii familiei noastre. Poate că ne dorim tot felul de lucruri, poate că am răsfoit tot felul de reviste și cu siguranță am văzut lucruri care ne-au plăcut și în casele prietenilor noștri, dar nu trebuie să uităm că la final de zi, trebuie să bifăm prioritățile. Poate că lista de cumpărături și de dorințe este lungă, iar bugetul nu este nelimitat, așa că trebuie să ne rezumăm la urgențe și, cu timpul, să mai bifăm câteva ceva din acea listă.
Fiecare persoană și fiecare familie își cunoaște cel mai bine nevoile și prioritățile, așa că nu rămâne decât să dezvăluim câteva aspecte practice la care s-ar putea să nu vă fi gândit:
- Și electric, și pe gaz. Cei mai mulți dintre noi gătim adesea acasă și, chiar dacă nu gătim, tot avem nevoie de lucrurile esențiale. Așa se face că bucătăria cere cele mai generoase investiții. Fără o bucătărie pusă la punct, aproape că nici nu ne putem muta. Când vine vorba de electrocasnice, mai ales de plită și de cuptor, încercați să optați pentru plită electrică și cuptoare încorporabile pe gaz sau pentru plită pe gaz și cuptor electric. Explicația e una simplă. În cazul în care are loc o pană de curent, măcar puteți prepara cumva o masă, în special dacă aveți copii.
- Și spălare, și uscare. Mașina de spălat este un alt echipament indispensabil din orice casă, asta până când se vor deschide și la noi spălătorii precum cele din alte țări. Nu întotdeauna este posibil să uscăm hainele pe balcon sau afară mai ales în zilele ploioase de toamnă, dar nici în casă nu este indicat să uscăm hainele, pentru că aerul pe care îl respirăm are de suferit, la fel și structura pereților. Aici intervin cele mai noi mașini de spălat rufe cu uscător, care dispun de o capacitate mai mare de spălare a rufelor și care ne usucă toate hainele fie pentru a le împături, fie pentru a ne îmbrăca direct cu ele.
- Canapea sau colțar? Sunt foarte multe modele de canapele luxoase, desprinse din reviste, dar trebuie să ne aducem aminte că aceasta este cea mai importantă piesă de mobilier din camera de zi. Chiar dacă sunteți singuri sau doar cu partenerul de viață și deocamdată nu aveți copii, tot trebuie să încercați în așa fel încât să îmbinați utilul cu plăcutul. Colțarul necesită mai mult spațiu, dar nu se compară cu tot confortul pe care îl oferă. Pe de altă parte, și canapeaua poate fi deosebit de spațioasă și confortabilă, mai ales dacă veți opta pentru una cu șezut ferm și cu un cadran cât mai robust. Dacă spațiul nu vă permite să achiziționați un colțar generos, pentru un plus de eficiență, optați pentru o canapea extensibilă, care vă poate găzdui prietenii când rămân peste noapte.
- Cadă zidită sau cadă cu mască? Mulți proprietari întâmpină această problemă fie chiar în momentul în care au achiziționat locuința, fie mai târziu. Dacă locuința achiziționată este una mai veche, cu siguranță veți dori să înlocuiți cada cu una nouă, acrilică. Dacă ați cumpărat o locuință recent construită și fără niciun obiect sanitar, va trebui să cumpărați o cadă. Dintre cele două opțiuni, cu toate că masca din comerț este cea mai rapidă soluție, o cadă zidită este mult mai personalizată și durabilă. O puteți placa cu faianță, cu mozaic sau chiar cu piatră naturală sau piatră reconstituită, oferind băii amprenta personală.
În cele din urmă, faceți totul cu răbdare. Cu siguranță ați auzit sfatul acesta de pretutindeni și v-ați săturat de el. Poate că v-ați dori un buget nelimitat pentru a vă permite toate lucrurile pe care vi le doriți. Dar există și un aspect practic în spatele acestui sfat. Rareori avem în minte cele mai bune idei pentru amenajarea întregii case. Dacă ați avea un buget nelimitat, probabil ați amenaja o locuință desprinsă din cataloagele de prezentare mobilier, fără nici urmă de personalizare. În schimb, cu răbdare, puteți amenaja întreaga locuință exact așa cum visați și pretutindeni să se observe stilul personal, nu stilul împrumutat din reviste sau din magazine.